Pieţele europene, încă departe

ORADEA – Agenţii economici din pieţe plătesc taxe mai mari decât cei din spaţiile comerciale adecvate.

Multe scaune goale la conferinţa „Comerţ european pentru consumatori europeni”, desfăşurată vineri după-amiază în Sala Mare a Primăriei Oradea. Dezbaterea publică de vineri a reprezentat primul pas gândit de Patronatul din Industrie, Servicii şi Comerţ (PISC), pentru a schimba radical modul în care se desfăşoară comerţul în pieţele orădene.
Situaţia actuală a pieţelor agroalimentare din oraş şi din judeţ, în general, îi nemulţumeşte atât pe agenţii economici, care plătesc taxe şi lucrează în condiţii improprii, cât şi pe consumatori, care cumpără produse fără garanţii, depozitate în condiţii necorespunzătoare.

Lipsa fondurilor
Reprezentanţii instituţiilor descentralizate care au răspuns pozitiv invitaţiei PISC s-au limitat la a prezenta puncte de vedere oficiale, făcând referire la bugetul care nu permite modernizări sau la statistici cu privire la activităţile de control. „Multe proiecte de modernizare nu s-au realizat din cauza lipsei fondurilor. Fără sprijinul Consiliului Local nu vom putea elimina problemele din pieţe”, a spus Ioan Hirţe, directorul RAPAS. În ceea ce priveşte temperaturile foarte scăzute sau prea ridicate pe care comercianţii le suportă în timpul iernii sau al verii, directorul RAPAS consideră că situaţia este totuşi acceptabilă. „Două luni este foarte cald, două luni este foarte frig, dar celelalte opt luni ale anului este bine pentru comercianţi”, a spus Ioan Hirţe.

Taxe mari
Pe de altă parte, Gheorghe Pintea, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor, a evidenţiat faptul că taxele pe care le plătesc agenţii economici din Piaţa Cetate sunt foarte mari, în raport cu condiţiile care le sunt asigurate pentru desfăşurarea activităţii. „Plătim circa 92 de lei pe metru pătrat, mai mult decât agenţii economici din centrul comercial Crişul, care achită 20 de euro pe metru pătrat. Noi, pieţarii, plătim mult şi nu primim nimic”, a pus punctul pe „i” Gheorghe Pintea.

Schimbare
La dezbatere au participat Cristiana Bigan, directorul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor (OJPC), Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, Traian Andrei Luncan, arhitectul şef al oraşului, Silvia Suciu, consilier local etc. Ioan Popa Baciu, director PISC, a transmis declaraţiile oficiale ale instituţiilor absente, precum Garda Financiară sau Autoritatea de Sănătate Publică. „Prin neprezentare şi-au dat acordul tacit la modul de desfăşurare a comerţului din pieţe”, a opinat Ioan Popa Baciu. Ca o concluzie, Valentin Ionescu, preşedintele PISC, le-a propus agenţilor economici să investească într-un spaţiu comercial aşa cum îşi doresc, la standardele Uniunii Europene. „Trebuie găsită o soluţie, ori o asociere a agenţilor economici, ori un parteneriat public – privat, însă trebuie schimbată total activitatea comercială din oraş”, a conchis Valentin Ionescu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !