Piaţa auto românească, în cădere liberă

Piaţa auto românească, în cădere liberă
Piaţa auto din România este în cădere liberă. Vânzările de maşini noi au scăzut la jumătate faţă de anul 2008, ajungând la nivelul anului 2003. Cea mai vândută marcă rămâne Loganul, însă şi compania piteşteană a înregistrat o scădere a vânzărilor de peste 50 de procente.

Vânzările de autovehicule noi s-au redus cu 54,3% anul trecut, ajungând la 147.962 de unităţi. Dintre acestea, segmentul autoturismelor a înregistrat un recul de 52%, până la 130.193 de maşini, adică la nivelul din 2003.

Şi în 2009 cea mai vândută marcă pe piaţa românească a fost Dacia, cu 41.862 de vehicule livrate. Potrivit APIA, Loganul a scăzut însă cu mai bine de 52% faţă de anul 2008. Pe locurile următoare s-au poziţionat Hyundai, Volkswagen, Ford şi Renault.

Pe segmentul vehiculelor comerciale scăderea a fost şi mai accentuată. Piaţa s-a contractat cu 66%, vânzările nedepăşind 16.678 de maşini.

Cea mai dramatică scădere s-a înregistrat pe piaţa de autobuze. În acest caz, vânzările au scăzut cu 75% faţă de 2008, respectiv până la 1.091 de unităţi.

În ultima lună a anului trecut au fost vândute la nivel naţional doar 9.858 de autovehicule, cu aproape 15% mai puţin faţă de luna noiembrie.

Sursa: Antena3.ro

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase