Petrecere cu Rosario Internullo la Timisoara

De Zoltan Varga
Rosario Internullo, din nou la Timisoara
Rosario Internullo, din nou la Timisoara
Unul dintre cei mai iubiţi DJ ai patriei noastre, Rosario Internullo, va susţine un set extraordinar în Timişoara, vineri noaptea, la River Deck. Intrarea va fi liberă pentru fete şi va costa 15 lei pentru băieţi la petrecerea avându-l ca invitat special pe creatorul hitului „A fost o vremea”.

Rosario Internullo s-a nascut în Sicilia pe 8 mai 1973. Fiind încă de mic pasionat de sunete – a luat lecţii de muzica de la 11 ani -, la vârsta de 14 ani începe să lucreze într-un radio local. Doi ani mai tarziu îşi face prima data apariţia în discotecă. Lucra duminica dupa-amiaza la cea mai mare discoteca din sudul Italiei, Miami, din Catania. La vârsta de 19 ani, la începutul anilor ‘90, Rosario se mută la Londra, unde are primul contact cu muzica house. Începe să mixeze într-un mic disco-bar din capitala Angliei. După un an, se întoarce în Sicilia şi în scurt timp devine unul dintre cei mai căutaţi DJ-i ai insulei. Aşa începe şi colaborarea cu cel mai cunoscut brand din Sudul Italiei (Athmosphere) şi devine rezident la cele mai în voga cluburi (Marabu, Taitu, Toutva, Le Privee, Rapanui, Planet din Palermo, Pineapple din Portorosa, Loft a Milazzo etc).

Rosario Internullo apare în toate revistele specializate şi pe MTV. Câştigă un premiu în 2002 şi în 2004 pentru cel mai iubit DJ. Câştigă locul 2 la Nights.ro Awards, în 2004 şi 2005, şi tot în 2004 şi 2005 participă la grandioasele Liberty Parade. În 2005 mixează în Pervert din Milano, ABC din Barcelona, Eatjunk din Milano sau Arancia Mecanica din Padova. În 2006 participă la un eveniment Rizla şi mai apoi este chemat să participe la încă un Love Parade în camionul Pioneer şi din nou la Liberty Parade pe litoralul românesc.

Împreună cu Adrian Eftimie formează proiectul 2 Crazy Bastards, cei doi fiind “vinovaţi” de serile de neuitat din Nagual şi de emisiunile de la One FM.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !