Petitie pentru numirea lui Cristi Brancovan intr-un organism de ordine publica al CJ Timis

De Adrian Panduru
14Comentarii
Petitie pentru numirea lui Cristi Brancovan intr-un organism de ordine publica al CJ Timis
© Foto: arhiva
Consilierul județean Adrian Pășcuță nu renunță la propunerea numirii lui Cristi Brâncovan în componența Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) de pe lângă Consiliul Județean Timiș. Cristi Brâncovan este cel care duce o adevărată luptă împotriva hoților din tramvaie, iar ATOP este locul unde se iau decizii privind serviciul polițienesc din cel mai vestic județ al țării și referitor la acțiunile de ordine publică care au sau urmează să aibă loc. Propunerea lui Pășcuță nu a avut încă ecou în CJ Timiș. Între timp a fost lansată și o petiție, de către același Pășcuță, pentru ca Brâncovan să fie numit în ATOP.

Deși consilierul județean Adrian Pășcuță (PNL) a propus încă de la ședința din luna octombrie numirea lui Brâncovan în ATOP, la finalul lunii noiembrie nu s-a luat în discuție acest lucru. S-a modificat însă componența ATOP cu un nou membru. Este vorba despre subprefectul Zoltan Marossy, care a luat locul fostului subprefect Eugen Dogariu, care între timp a demisionat.

Brâncovan a făcut și o acțiune publică pentru a avertiza lumea că mijloacele de transport în comun sunt nesigure. Cristi Brâncovan, cu o portavoce în mână, în stația de tramvai din Piața 700, în luna aprilie a acestui an, a îndemnat călătorii să meargă pe jos spre casă, pentru a nu fi furați și tâlhăriți. Numirea sa în comisie este propusă „pentru a dinamiza și a eficientiza activitatea acestui organism”. Petiția poate fi semnată aici.

Liberalul Adrian Pășcuță îi invită pe timișoreni să semneze petiția în număr cât mai mare.

„Având în vedere reticența manifestată până în prezent de conducerea ATOP și de cea a CJ Timiș este necesar să arătăm autorităților că toți suntem interesați de siguranță și de ordinea publică”, a scris Adrian Pășcuță în textul petiției.

Cristi Brâncovan a precizat atunci când propunerea a fost făcută pentru prima dată că va dona fiecare îndemnizație lunară care o va lua ca membru al acestui organism pentru premierea altor cetățeni ce intervin decisiv în cazul infracțiunilor flagrante.

ATOP are următoarea componență:

Comisia de coordonare, situaţii de urgență şi pentru petiţii: Traian Stancu (vicepreședintele CJT), Dorin Cândea (consilier județean PMP), Ilie Borțun (reprezentant al comunității), Ion Mirescu (șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş), Lucian Vasile Mihoc (șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat), Nicolae Slev (șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș)

Comisia de planificare, stabilire şi evaluare a indicatorilor de performanță minimali: Ligius-Cosmin Buboi (consilier județean PNL), Călin Dobra (consilier județean PSD), Gheorghe Moldovan (reprezentant al comunității), Zoltan Marossy (subprefect) și Dorel Cojan, (directorul Poliției Locale Timișoara)

Comisia pentru probleme sociale, standarde profesionale, consultanţă şi drepturile omului: Cosmin Costa (consilier județean PNL), Deian Plavoșin (consilier județean PSD), Viorel Bota (reprezentant al comunității), Mircea Roșu (reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Timiș).

Articole pe aceeași temă:

Cristi Brancovan ii invata pe timisoreni cum sa lupte impotriva hotilor din tramvaie

Politistii fac front comun sa-i prinda pe hotii de buzunare din mijloacele de transport in comun

Timisorean amendat pentru ca a protestat impotriva hotilor din buzunare, in fata sediului IPJ Timis

 



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor