Peste o suta de locuri de munca pentru studenti la JobShop 2011

4Comentarii
Peste o suta de locuri de munca pentru studenti la JobShop 2011
Tinerii care studiază la facultăţile timişorene au la dispoziţie peste o sută de locuri de muncă la cea de-a XVIII-a ediţie a JobShop, puse la dispoziţie de 34 de firme. Evenimentul organizat de BEST (Board of European Students of Technology) va avea loc în perioada 25-31 martie în holul Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara.

Tineri din toate universităţile timişorene sunt aşteptaţi să participe la traininguri de soft skills, la prezentări de burse şi la discursuri ale unor oameni de afaceri de succes.

La ediţia din 2011 a JobShop vor participa multinaţionale care caută tineri în domenii precum IT, electronică, mecanică sau construcţii, dar şi în alte segmente de pe piaţa muncii.

O şansă importantă pentru studenţii din primii ani o reprezintă participarea la ateliere de lucru şi seminarii de dezvoltare a abilităţilor deprinse la cursuri, dar şi de dezvoltare a aptitudinilor personale.

„Această manifestare reuşeşte să aducă an de an multe firme în Universitatea Politehnica, care oferă joburi şi locuri de practică tinerilor. Iar acest lucru este foarte important în dezvoltarea profesională a studenţilor”, a precizat rectorul UPT, Nicolae Robu.

Companiile care vor avea standuri în holul Facultăţii de Electronică vor sta la dispoziţia studenţilor pentru a-i informa pe aceştia despre rigorile pieţei muncii şi despre cerinţele pe care le au angajatorii.

Tinerii care doresc să se înscrie la JobShop pot face acest lucru pe site-ul evenimentului (www.jobshop.ro). În cadrul evenimentului vor avea loc şi ateliere tehnice, adresate tinerilor care studiază la facultăţi de profil tehnic, şi câteva vizite la unele companii din Timişoara.

„De regulă, fiecare companie vine la JobShop cu câte trei-patru locuri de muncă pregătite pentru studenţi. Acestea, pe lângă locurile de practică şi posibilitatea de a continua ca angajat în cadrul firmei”, spune Svetlana Ivana, preşedintele BEST Timişoara. Manifestarea are loc în mai multe oraşe din ţară.

M.M. Hojda



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor