Peste 5.500 de timişoreni aşteaptă o casă de la primărie

13Comentarii
Peste 5.500 de timişoreni aşteaptă o casă de la primărie
Primăria Timişoara a întocmit listele de priorităţi pe 2009 pentru repartizarea locuinţelor din fondul locativ de stat. Peste 5.500 de persoane speră să primească un acoperiş deasupra capului de la autorităţi. Unii sunt în evidenţa primăriei de acum 18 ani.


Municipalitatea timişoreană a întocmit
lista de priorităţi pe 2009 ca urmare a
solicitărilor depuse în cursul anului 2008,
pe baza cărora se vor repartiza locuinţele
proprietate de stat, locuinţele sociale, precum
şi cele aflate în proprietatea privată
a primăriei.


Listele se reînnoiesc anual, fiind incluse
persoanele care au depus cereri în anul anterior,
dar şi cele înscrise în anii
trecuţi, care nu au primit încă o
locuinţă din fondul locativ de stat. Aşa
se face că la Primăria Timişoara
există cereri şi din 1991-1992, adică
solicitări înregistrate acum… 18-17 ani.
Pe lista cazurilor sociale, cele mai numeroase,
există chiar şi o cerere din 1990.


Această bază de date a fost
creată în anul 1996, odată cu
apariţia Legii locuinţei, care prevedea
criteriile de punctare şi care sunt categoriile
sociale care pot primi locuinţe. Am preluat datele
de la Serviciul Social. În 1996, au fost persoane
care aveau cereri pentru obţinerea unei
locuinţe depuse anterior şi care au solicitat
confirmări de la Arhiva primăriei, cum
că au avut cererea anterior
înregistrată, pentru a dovedi
vechimea
”, explică şefa
Serviciului de Administrare Locuinţe şi
Utilităţi al primăriei, Otilia
Sârca.


Reprezentanţii municipalităţii spun
însă că oamenii nu prea ştiu care
e procedura prin care se repartizează
locuinţele. Acestea nu se atribuie nominal,
persoanelor, ci categoriilor de liste.


În momentul când o
locuinţă se disponibilizează, ea este
atribuită la o anumită categorie: la
evacuaţi, cazuri sociale, tineri
căsătoriţi, pensionari sau persoane
provenite din instituţii de ocrotire a minorilor.
Noi afişăm la avizeiere locuinţele
disponibile, cu lista la care au fost repartizate, iar
cei de pe listele de priorităţi pot depune
cereri pentru respectiva locuinţă. Aceasta va
fi atribuită acelui solicitant care este cel mai
apropiat de primul loc de pe listă
”,
spune Sârca.

Locuinţele se eliberează prin
deces


Iată cum arată listele de
priorităţi pentru 2009, pe categorii de
persoane: tineri căsătoriţi –
1.834 persoane/familii, crescuţi la casa copilului
– 327 persoane/familii, pensionari – 321
persoane/familii, evacuaţi – 717
persoane/familii, cazuri sociale – 2.438
persoane/familii. Lista de priorităţi
urmează să fie aprobată de consiliul
local.


Oamenii sunt doar pe o listă şi mai au de
aşteptat până să primească o
locuinţă. „Locuinţele se
disponibilizează prin decesul foştilor
locatar, la care locaţiunea nu curge în
favoarea descendenţilor înscrişi
în contractul de închiriere, sau prin
sentinţă judecătoarească, pentru
nerespectarea clauzelor contractuale şi a
prevederilor impuse de Legea
locuinţei
”, a adăugat şefa
Serviciului Administrare Locuinţe.


Anul trecut au fost atribuite 34 de locuinţe din
fondul locativ de stat. Reprezentanţii
municipalităţii susţin că la ora
actuală sunt închiriate aproximativ 3.000 de
locuinţe, iar alte 150 ar fi libere, dar nu pot fi
repartizate pentru că sunt revendicate şi
există procese pe rol.


Proiectul care prevede construirea a aproape 600 de
apartamente la fosta bază a RATT de pe Ion Ionescu
de la Brad, cu banii obţinuţi din
vânzarea Cazarmei U, este de-abia în faza
de selectare a proiectantului.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor