Peste 250 de proiecte sunt in analiza pentru a primi bani europeni

Peste 250 de proiecte sunt in analiza pentru a primi bani europeni
Proiectele în turism au cel mai mare succes. Societăţile comerciale şi autorităţile din zona de vest au depus în total 423 proiecte, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în vederea solicitării de finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

Suma totală alocată şi gestionată de ADR Vest pentru aceste finanţări este de 416,52 milioane euro. Regiunea Vest a reuşit, până în prezent, contractarea unui număr de 62 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 180 milioane euro, 138 milioane de euro reprezentând valoarea finanţării nerambursabile. De asemenea, 258 de proiecte se află în diferite faze de evaluare şi selecţie sau precontractare, având o valoare totală a finanţării de aproximativ 825 milioane euro, dintre care aproximativ 633 milioane euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile. Având în vedere faptul că finanţarea nerambursabilă solicitată prin proiectele depuse în cadrul domeniului major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice” a depăşit cu 211,85% alocarea regională pentru domeniu, acesta a fost închis. Astfel, 30 de proiecte, cu o valoare totală de 175,94 milioane euro şi o valoare a finanţării nerambursabile de 101,66 milioane euro, au fost depuse la sediul ADR Vest, în cadrul domeniului 5.2, în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor