Peste 1.800 de grevisti la primariile din Timis

2Comentarii
Peste 1.800 de grevisti la primariile din Timis
Potrivit evidenţelor sindicaliştilor, la greva generală declanşată luni pentru a protesta faţă de decizia Guvernului de a reduce salariile în sistemul bugetar şi disponibilizările anunţate în administraţie au participat 1.841 de angajaţi din 81 de primării din judeţul Timiş. Acestea sunt afiliate la Sindicatul din Primăria Timişoara.

La Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), sunt arondate per total 164 de primării, din şase judeţe ale ţării. În ceea ce priveşte participarea la greva generală din 31 mai, în judeţul Timiş la acţiune au dat curs 1.841 de persoane, salariaţi din 81 de primării, potrivit tabelelor nominale semnate, a arătat liderul de sindicat de la Primăria Timişoara, Tiberiu Negrei, care este şi vicepreşedinte FNSA. Este vorba de angajaţi de la primăriile din oraşele Buziaş (89 de grevişti), Ciacova (37 de grevişti), Făget (38), Gătaia (40) şi Recaş (55), precum şi zeci de comune din judeţul Timiş.

De asemenea, la greva generală pe termen nelimitat declanşată luni au participat, susţine Negrei, şi alte două sindicate din Timiş afiliate la FNSA: Sindicatul „Detatim” (de la Primăria Deta, cu 47 de grevişti) şi Sindicatul de la Primăria Jimbolia (70 de grevişti la Primăria Jimbolia şi 20 la Primăria Uivar).

Potrivit deciziei FNSA, pe perioada grevei generale, salariaţii din administraţia publică locală au fost prezenţi la serviciu, dar n-au lucrat.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor