Peste 17.000 de apeluri primite de politisti pe numarul de urgenta 112, in 2010

Peste 17.000 de apeluri primite de politisti pe numarul de urgenta 112, in 2010
În 2010, poliţiştii din Timiş au primit mai puţine apeluri pe numărul de urgenţe 112, faţă de 2009. Totodată, oamenii legii au devenit mai rapizi şi au ajuns în majoritatea cazurilor în mai puţin de 10 minute la evenimente. Cele mai multe solicitări au venit din mediul urban.

În cursul anului 2010, prin Sistemul de Apel Unic de Urgenţă 112, au fost solicitate 17.138 de intervenţii, comparativ cu 2009, când poliţiştii au intervenit de urgenţă la 17.805 sesizări ale cetăţenilor judeţului Timiş”, a arătat Marinela Hotico, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Reprezentanții Poliției Timiș au precizat că, dintre cele 17.138 de intervenţii, 12.714au fost în mediul urban şi 4.424în mediul rural.

Din punct de vedere al timpului de intervenţie în urma apelului primit la 112, la 15.110 intervenţii, poliţiştii au ajuns la faţa locului în mai puţin de 10 minute, în 1510 intervenţii au ajuns în mai puţin de 15 minute, în 412 intervenţii au ajuns în mai puţin de 20 minute, iar în peste 20 de minute au intervenit la 106 apeluri de urgenţă.

Se constată astfel că sesizările efectuate prin apelul de urgenţă la care poliţiştii au intervenit într-un timp de peste 20 de minute au scăzut, în anul 2010, faţă de anul 2009, cu 73%”, a mai afirmat Marinela Hotico.

Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă este pus la dispoziţia tuturor cetăţenilor de pe teritoriul României (români şi străini), care se află într-o situaţie de urgenţă.

Situaţia de urgenţă este atunci când se impune intervenţia imediată a poliţiştilor, pompierilor şi/ sau echipajelor de ambulaţă pentru a salva viaţa, proprietatea şi mediul.

C. C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor