Peste 15 milioane de clienti au vizitat Iulius Mall in 2012

De M. Hoster
1Comentariu
Iulius Mall Timisoara
Iulius Mall Timisoara
Pentru Iulius Mall Timişoara, cel mai mare mall din afara Capitalei, anul 2012 a fost unul de succes total. Centrul comercial a înregistrat un trafic de vizitatori record, peste 15,3 milioane de persoane au păşit pragul singurului mall din Timişoara, atrase de mixul de branduri internaţionale şi naţionale, de preţurile tentante, oportunităţile multiple de petrecere a timpului liber, precum şi de evenimentele inedite de marketing.

Vizitatorii nu provin doar din România. Printre clienţi s-au numărat locuitori din Timiş şi din judeţele învecinate, dar şi din afara graniţelor, din Ungaria şi Serbia.

Iulius Mall Timişoara este un punct de atracţie pentru toate categoriile de vârstă şi socio-profesionale, prin portofoliul de magazine găzduite şi prin campaniile promoţionale organizate periodic. În anul 2012, au fost organizate peste 200 evenimente speciale – acţiuni culturale, sportive, educaţionale, concerte şi târguri.

Clienţii veniţi în număr foarte mare la cumpărături au participat şi la campaniile de marketing, care i-au răsplătit cu zeci de mii de cadouri şi premii consistente, precum autoturisme şi excursii în cele mai frumoase destinaţii turistice.

O dovadă în plus a traficului record înregistrat la Iulius Mall Timişoara este fluxul de automobile care utilizează zilnic parcarea supraterană şi subterană a mall-ului. Din dorinţa de a asigura confortul clienţilor care aleg maşina ca mijloc de transport, managementul Iulius Mall va implementa un sistem de fluidizare a traficului, prin introducerea unei proceduri de utilizare optimă a spaţiului destinat parcărilor.

Iulius Mall Timişoara este la fel de apreciat şi în mediul online. În 2012, numărul de fani de pe pagina de Facebook a ajuns la peste 48.900, numărându-se printre cele mai populare şi accesate conturi de socializare ale unui shopping mall. Zecile de mii de fani află primii, zilnic, noutăţi despre produsele, campaniile şi promoţiile din magazinele mall-ului. Mai mult, aceştia participă la concursuri create special, unde câştigă premii consistente.

Și în acest an, Iulius Mall Timişoara îi aşteaptă pe clienţi la cea mai elegantă şi atractivă destinaţie de shopping, dining şi entertainment din vestul ţării.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor