Peste 15.000 de deținuți vor să voteze în Turul II al Alegerilor Prezidențiale

Reactualizat la:
Peste 15.000 de deținuți vor să voteze în Turul II al Alegerilor Prezidențiale
Peste 15.000 de deținuți din unitățile Administrației Naționale a Penitenciarelor și-au exprimat intenția de a vota pentru turul II al alegerilor prezidențiale, informează ANP. În total, sunt 17.941 de deținuți cu drept de vot în penitenciare.

Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situația statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 – turul al II-lea – se prezintă astfel, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP):

– Număr persoane private de libertate custodiate: 20.324
– Număr persoane private de libertate cu drept de vot: 17.941
– Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 – turul al II-lea: 15.151.

„Subliniem faptul că situația numerică centralizată la data de 20.11.2019 este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00. Situația numerică a persoanelor private de libertate care și-au exercitat dreptul de vot, în data de 24.11.2019, va fi comunicată după finalizarea activității de votare”, anunță ANP.

La primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 14.807 de deţinuţi (15.043 de deținuți și-au exprimat intenția, în scris, de a vota, inainte de ziua de 10 noiembrie).

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor