Peste 1.300 de timişoreni au rămas fără maşini în 2008

26Comentarii
Peste 1.300 de timişoreni au rămas fără maşini în 2008
Timişoara – Poliţiştii comunitari şi inspectorii ADP continuă ridicarea autoturismelor parcate ilegal, pe spaţii verzi, scuaruri, trotuare şi în staţiile RATT. Peste 1.300 de conducători auto au rămas fără maşini de la începutul anului şi până acum.

Acţiunile de fluidizare a traficului şi de descongestionare a zonelor în care şoferii de autovehicule parchează neregulamentar, pe trotuare, încurcând circulaţia pietonilor, pe spaţii verzi, scuaruri, în staţiile mijloacelor de transport în comun sau pe aleile din parcuri, continuă. Chiar dacă amenzile sunt între 500 şi 1.000 de lei, la care se aduagă şi taxa pentru ridicarea maşinii, agenţii comunitari şi inspectorii ADP au tot timpul “clienţi”. Ei au dispus ridicarea a peste 1.300 de autoturisme parcate ilegal, de la începutul anului. Săptămâna aceasta a început cu noi sancţiuni pentru şoferii indisciplinaţi. Luni, poliţiştii au constatat, din nou, că cele mai mari probleme sunt pe bulevardul Vasile Pârvan, în zona Universităţii de Vest, în Piaţa Huniade şi pe strada Olimpiadei. Persoanele care au rămas fără maşini pot plăti pe loc amenda, la agenţii comunitari, atunci când merg la depozitul ADP de pe strada Ion Ionescu de la Brad, pentru a-şi recupera autoturismul. Restituirea autovehiculelor se face numai după achitarea amenzii contravenţionale. Cei care au parcat ilegal şi nu-şi mai găsesc maşina se pot interesa dacă aceasta le-a fost ridicată la telefon 0256/246.112 – Dispeceratul Poliţiei Comunitare sau la 0770.604.042 – ADP Ridicări.

Aproape 1.000 de timişoreni au rămas fără maşini

Se ridică maşinile parcate aiurea Video

Ridicarea maşinilor parcate ilegal şi second-hand continuă! Ridicare masini 04.09.2008 | Video

Maşinile parcate aiurea se ridică !  Video

Aţi rămas fără maşină? Plătiţi pe loc!

Ridicarea maşinilor parcate ilegal continuă!

Poliţia Comunitară ridică şi maşini de teren Jeep ridicat 08.10.2008



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor