Potrivit reprezentanților ISU Banat, cinci ofițeri, un maistru militar și 122 de subofițeri sunt la datorie în noaptea de Înviere. La Catedrala Mitropolitană va fi amplasată o autospecială de transport personal și victime multiple și o autospecială de stins incendii cu apă și spună, cu echipajele aferente.
„Se vor forma echipe mobile dotate cu rucsac de prim ajutor, care vor asigura intervenția pentru acordarea primului ajutor medical pentru persoanele aflate la eveniment. Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență va asigura forțe și mijloace poziționale, în vederea reducerii timpului de răspuns. O autospecială de stins incendii va fi în parcarea unui centru comercial de pe Gheorghe Lazăr, în intervalul 22-3, iar alta va fi la intersecția drumului european E70 cu drumul județean 572, pentru reducerea timpului de intervenție pe autostradă”, transmit specialiștii ISU Banat.
De asemenea, la Mănăstirea Timișeni-Șag va fi pregătită să intervină o autospecială de stins incendii cu apă și spumă cu echipajul aferent, la fel ca și la bisericile din Lugoj, cea de lângă primărie, din Buziaș, din Deta, din Făget și Sânnicolau Mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!