La Pădurea Verde a avut loc a treia ediție a concursului Cupa Antim – Orientare Sportivă, la care au participat peste 100 de copiii, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, dar și părinții lor. Orientare sportivă înseamnă parcurgerea unui traseu în pădure dinainte stabilit de arbitri, materializat în teren prin niște posturi de control. Această parcurgere trebuie făcută contra cronometru, în ordinea posturilor de control, în cel mai scurt timp cu compostare la fiecare post de control, ca să faci dovada că ai fost pe acolo, au explicat . Câștigă sportivul care are toate posturile de control găsite și face dovada că a trecut pe la ele în cel mai scurt timp.
Ediția din acest an a Cupei Antim a fost câștigată de elevii de la Școala Gimnazială Sf. Antim, iar toți copiii participanți au primit un premiu de participare și o diplomă.
Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” în parteneriat cu Facultatea de Educație Fizică și Sport-Universitatea de Vest Timișoara. Partenerii evenimentului au fost: ISJ Timiș, Facultatea de Educație Fizică și Sport-Universitatea de Vest Timișoara, Colegiul Național Bănățean, Liceu Teoretic “William Shakespeare”, Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, Școala Gimnazială Nr. 13, Școala Gimnazială nr.19 “Avram Iancu”, Școala Gimnazială Nr. 27 și Școala Gimnazială Racovița.
Citiți principiile noastre de moderare aici!