Peste 100.000 de pasageri pe Aeroportul International Timisoara, in august

De Bogdan Marta
17Comentarii
Peste 100.000 de pasageri pe Aeroportul International Timisoara, in august
© Tion: Peste 100.000 de pasageri pe Aeroportul International Timisoara, in august
Peste 100.000 de pasageri au trecut, în luna august, prin Aeroportul Internațional Timișoara, creșterea fiind de 10 la sută față de aceeași lună a anului trecut. Oficialii aerogării din Timișoara estimează și în continuare creșteri accelerate ale traficului de pasageri, în special datorită introducerii zborurilor RyanAir.

Pentru a doua oară consecutiv, în acest an, Aeroportul Internaţional Timişoara depăşeşte 100.000 de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi din Timişoara în decursul unei luni din an, respectiv 101.423 pasageri în luna iulie şi 101.204 pasageri în luna august.

Astfel, în luna august 2016, aeroportul a înregistrat o creştere a traficului aerian de pasageri de 10% faţă de luna august 2015 (92.317 pasageri). Comparativ, în perioada ianuarie-august 2016 (672.474 pasageri) cu aceeaşi perioadă a anului 2015 (623.310 pasageri), creşterea este de 8%.

Oficialii Aeroportului Internațional Timișoara estimează creșteri și în următoarele luni, datorită noilor curse aeriene introduse de la 1 septembrie 2016 de către compania aeriană RyanAir.  Zborurile operate de RyanAir în acest moment fac posibilă legătura aeriană cu trei noi destinaţii (Londra-Stansted, Berlin, Dusseldorf-Weeze) şi măresc frecvenţele de operare spre şi dinspre destinaţiile: Bucureşti, Milano-Bergamo, Bruxelles Charleroi, Frankfurt-Hahn.

Începând cu 1 octombrie 2016, pasagerii vor avea posibilitatea să călătorească zilnic spre destinaţiile Iaşi şi Cluj, cursele fiind operate de compania aeriană BlueAir.

De asemenea, luna septembrie va aduce o creştere însemnată şi în zona traficului de marfă pe aeroportul Timişoara, datorită faptului că se va mări capacitatea de transport a companiei TNT, respectiva companie urmând să treacă de la un avion de tip SF 34 (capacitate maximă de 3.000 kg) la un avion de tip Boeing 737 (capacitate maximă de 18.000 kg).

“Estimăm creşteri lunare ale traficului aerian extrem de semnificative pentru dezvoltarea aeroportului, în interesul pasagerilor şi a mediului economic, datorită noilor companii aeriene care fac posibilă creşterea numărului de destinaţii interne şi internaţionale”, a declarat directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

Administraţia aeroportului estimează că în anul 2016  aerogara va depăşi, din nou, numărul de 1,1 milioane de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi și estimează că, în 2017, numărul acestora va ajunge la 1,5 milioane.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor