Peste 10 ani vom avea dovada existenţei lui E.T.

Peste 10 ani vom avea dovada existenţei lui E.T.
LONDRA – Guvernul britanic a fost informat oficial, de către astronomi şi cercetători, că inteligenţa extraterestră există “aproape sigur” pe planete din afara sistemului nostru solar, transmite cotidianul Guardian în ediţia online.

Ministrul britanic al Ştiinţei, Malcolm Wicks, a vrut să afle, de la specialiştii de elită din universităţi şi institute de cercetare, stadiul studierii planetelor care ar putea oferi condiţii de viaţă. Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca primele dovezi de viaţă extraterestră primitivă, sub forma organismelor unicelulare sau a vegetaţiei, să apară în următorul deceniu, datorită viitoarelor misiuni spaţiale.

Revoluţia tehnică din ultimii 20 de ani a dus şi la descoperiri astronomice de tipul planetelor similare Terrei, devenind probabilă confirmarea existenţei vegetaţiei şi a atmosferei respirabile la nivelul acestora. Cca 200 de planete care orbitează stele, altele decât Soarele, au fost descoperite în ultimele două decenii.

Chiar la începutul acestui an, oamenii de ştiinţă au anunţat descoperirea unui “al doilea Pământ” care gravitează în jurul unei stele, cu numele Gliese 581, la 20 de ani lumină distanţă, în constelaţia Libra.

În 2015, Agenţia Spaţială Europeană va lansa misiunea Darwin, cu patru telescoape, pentru cercetări amănunţite, timp de cinci ani, asupra a sute de stele şi planete.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor