Personalul Spitalului Judeţean va fi suplimentat cu voluntari pensionari!

2Comentarii
Personalul Spitalului Judeţean va fi suplimentat cu voluntari pensionari!
TIMIŞOARA – Conducerea spitalului Clinic Judeţean caută metode alternative pentru a uşura munca personalului din unitate dar în acelaşi timp şi metode de a ajuta bolnavii de pe paturile spitalului.

Pentru a rezolva această enigmă, Avram Jecu, managerul Spitalului Judeţean şi Dorel Săndesc, şeful clinicii de Terapie Intensivă din spital vor apela la un concept extrem de utilizat în străinătate dar şi foarte puţin prezent pe meleagurile noastre, cel al volunariatului. În cadrul proiectului intitulat “Împreună pentru viaţă”, se solicită sprijinul societăţii civile, în acest caz a pensionarilor din diferite meserii, în activitatea spitalului. Bunicuţele şi bunicii ar putea ajuta, fiecare după posibilităţi şi profesia pe care au practicat-o, fie la întocmirea unor fişe medicale, fie la ajutorarea bolnavilor, la transportul medicamentelor sau a recipientelor biologice sau la orice fel de muncă desfăşurată în cadrul unităţii medicale. Directorul Jecu a recunoscut că Judeţeanul are un deficit de vreo 200 de cadre medicale „dar nu e o problemă care să afecteze actul medical în sine. Totuşi, aceşti pensionari ar putea ajuta la munca desfăşurată. Interesant este că primele reacţii în rândul persoanelor de vârsta a treia au fost pozitive. Mulţi din această categorie se plictisesc în adevăratul sens al cuvântului, ei consideră că ar putea să mai ofere ceva societăţii şi ar înlocui ori şi când statul la vizorul uşii apartamentului sau jocul de table cu vecinii la fel de plictisiţi, cu voluntariatul în favoarea spitalului. Rămâne de văzut dacă acest interes se va şi concretiza, pentru marţea viitoare, de la ora 14, în amfiteatrul mare al Spitalului Clinic Judeţean, fiind programată o primă întâlnire cu bătrânii. Sunt aşteptaţi toţi pensionarii dornici de voluntariat.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor