Perchezitii in Hunedoara, intr-un caz de evaziune fiscala de 1,8 milioane euro

Perchezitii in Hunedoara
Perchezitii in Hunedoara
Procurorii DIICOT au făcut, luni dimineaţă, zece percheziţii în judeţul Hunedoara, la locuinţele a 11 persoane şi la firmele controlate de acestea, suspectate de evaziune fiscală şi delapidare, prin care au produs un prejudiciu de 1,8 milioane de euro.

Un fost adjunct al fostului şef al Poliţiei municipiului Hunedoara şi omul de afaceri Florin Gheorghe Uscatu, fost finanţator al echipei de fotbal de liga a II-a Corvinul 2005, sunt vizaţi în dosarul de evaziune fiscală şi delapidare cu prejudiciu de 1,8 milioane de euro, spun surse judiciare. Potrivit surselor, printre cei vizaţi în dosarul de evaziune fiscală şi delapidare, cu prejudiciu de 1,8 milioane de euro, se numără şi Adrian Filer, fost adjunct al fostului şef al Poliţiei municipiului Hunedoara în perioada 1998 – 2005, care după ce s-a pensionat a devenit administratorul unei societăţi care deţine şi un centru de colectare a fierului vechi. Vizat în acest dosar este şi omul de afaceri Florin Gheorghe Uscatu, fost finanţator al echipei de fotbal de liga a II-a Corvinul 2005.

Filer, Uscatu şi Cupetiu sunt implicaţi într-o amplă afacere de achiziţionare, prin cesiune, a mai multor societăţi comerciale, pe care le-au utilizat pentru derularea de achiziţii intracomunitare, prin interpunerea lor în relaţiile comerciale dintre partenerii externi din Uniunea Europeană şi beneficiarii reali ai mărfurilor, respectiv societăţile comerciale administrate de către liderii grupării, din municipiul Hunedoara. Beneficiarul este Cupetiu, susţin sursele citate.

Surse judiciare afirmau că Uscatu a fost implicat în mai multe scandaluri legate de colectarea şi comercializarea fierului vechi. El a fost reţinut, în februarie, alături de alte persoane, între care şi finanţatorul FC Hunedoara, Silvian Toma, în urma unor descinderi privind evaziunea fiscală şi spălarea de bani în care prejudiciul a fost estimat la 20 de milioane de euro. Uscatu este cercetat în libertate în acest dosar.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DICOT) – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia, au destructurat un grup infracţional format din 11 persoane suspectate de evaziune fiscală şi delapidare.

Potrivit anchetatorilor, membrii gruparii au obţinut beneficii financiare substanţiale din efectuarea de operaţiuni comerciale cu produse laminate şi fier vechi şi sustragerea societăţilor pe care le administrează de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, în special TVA. Societăţile intermediare controlate de membrii grupării facturau mărfurile achiziţionate din UE către firmele beneficiare fără calculul legal al TVA datorat bugetului de stat şi la aproximativ acelaşi preţ cu cel de achiziţie din import, realizând astfel o fraudă de tip “carusel”. În această modalitate, societăţile comerciale beneficiare deduceau ilegal TVA şi practicau un preţ de vânzare diminuat faţă de preţul real al mărfurilor.

Prejudiciul produs de membrii grupării în acest mod a fost estimat la 1.800.000 de euro.

Procurorii şi poliţiştii au făcut zece percheziţii, la locuinţele membrilor grupării şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţul Hunedoara, urmând ca 11 persoane să fie duse la audieri, la sediul DIICOT.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor