Pentru fostii dinamovisti de la Poli partida cu bucurestenii nu are nimic special

Pentru fostii dinamovisti de la Poli partida cu bucurestenii nu are nimic special
Pentru unii dintre actualii jucători de la Politehnica Timişoara, cei care au activat în trecut şi la Dinamo, meciul cu formaţia bucureşteană poate părea o revanşă. Nu de aceeaşi părere sunt căpitanul Dan Alexa şi Iulian Tameş, ambii trecuţi în urmă cu ceva ani pe la echipa alb-roşie.

„Pentru mine, nu mai are nimic special meciu cu Dinamo, am jucat deja de opt – nouă ori împotriva lor. Probabil pentru jucătorii mai noi de la Timişoara, care au ajuns de la Dinamo, va fi mai special. Personal, mi-aş dori să câştigăm sâmbătă, iar golurile să fie marcate de Zicu şi Helder. Ianis n-a plecat în relaţii prea bune de la Dinamo, iar acum este foarte motivat şi îşi doreşte să câştigăm”, a declarat Alexa.

Închizătorul lui Poli s-a distrat pe seama declaraţiilor lansate de oficialii dinamovişti la adresa sa: „Prin declaraţiile celor de la Dinamo la adresa mea, cred că se urmăreşte iritarea mea, a arbitrului, presiune multă, însă n-au reuşit, pentru că mie îmi place presiunea. Dacă aş putea să iau toată presiunea pe umerii mei şi să o iau de pe cei colegilor, aş fi cel mai fericit.”

Nici Iulian Tameş nu pare prea impresionat de faptul că va juca împotriva fostei sale echipe. „Nu cred ca am nimic de arătat în acest meci. În primul rând nu vin la Poli de la Dinamo, pentru mine nu este un meci special, cred că special va fi meciul din retur, atunci când se va juca la Timişoara, cu titlul pe masă”, a declarat, miercuri, Tameş.

M.H



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !