Pensionarii din Timiş au ieşit în stradă

3Comentarii
Pensionarii din Timiş au ieşit în stradă
UPDATE. Peste 50 de pensionari, afiliaţi la Uniunea Generală a Pensionarilor din Timiş şi Liga Sindicatelor Pensionarilor, au pichetat, joi dimineaţa, Prefectura Timiş. Ei sunt nemulţumiţi de noua lege a pensiilor, pentru care premierul Emil Boc doreşte ca guvernul să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului.  | Video

Deşi erau aşteptaţi aproximativ 150 de pensionari, doar 50 s-au încumetat să protesteze în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. Aceştia au militat pentru majorarea punctului de pensie cu 45% din salariul mediu pe economie, pentru acordarea drepturilor aferente grupelor I şi II de muncă. În plus, pensionarii spun că prin noua lege, pensiile vor creşte odată cu inflaţia, adică mult mai lent. Bătrânii susţin că nu au din ce să trăiască, pensiile sunt foarte mici, iar cheltuielile foarte mari.

După 40 de ani de muncă, abia avem din ce să trăim. Acum vor să mărească şi gigacaloria, cu o pensie de 380 de lei nu putem să plătim toate acestea, cu atât mai puţin să mai şi mâncăm. Este un haos total. Zilele trecute un parlamentar a zis că pensionarii mai mult încurcă şi că ce tot cer măriri. Sunt curioasă cum ar trăi ei cu pensia noastră”, a declarat una dintre pensionare.

Liderii de sindicat au depus la prefectură o scrisoare deschisă, prin care fac apel la Mircea Băcală să îi ajute, în calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu.

Am apelat chiar şi la prefectul Mircea Băcală, ca să ne ajute. Nu suntem de acord cu noua lege. Noi vrem să fim plătiţi în funcţie de cât şi ce am lucrat. Legea pensiilor ne va face mai mult rău, deoarece pensiile vor fi diminuate semnificativ”, a spus Nicolae Suciu, liderul Ligii Sindicatelor Pensionarilor din Timiş.

Protestul de la prefectură a durat mai puţin de o oră, timp în care pensionarii au ţinut mai multe pancarte în mâini, pe care erau scrise cerinţele şi nemulţumirile lor.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor