Pe picior de război

21Comentarii
Pe picior de război
TIMIŞOARA - De-a şoarecele şi pisica! Pasionaţii de cai putere, alungaţi din parcările centrelor comerciale de la marginea oraşului, au fost luaţi la ochi de poliţie. Agenţii stau la pândă, iar cum unul calcă strâmb, au şi sărit cu amenda. Poliţiştii… au cu ce, aşa că nu există să nu găsească un motiv pentru a-i arde la buzunar.
  • VEZI VIDEO!
  • Aşa s-a întâmplat şi azi-noapte, când împătimiţii de cai putere s-au întâlnit la un club din Timişoara, pentru a mai schimba impresii despre pasiunea care-i uneşte – dragostea de motoare, fie ele pe patru sau pe două roţi. La plecare, s-au adunat cam 50 de maşini, care au pornit către centrul oraşului, cu motoarele reduse. Adică…regulamentar. Cârdul de automobile, însă, s-a blocat în zona intersecţiei de la Termal. Motiv numai bun pentru ca poliţiştii să umble la cartonaşele roşii.

    Pentru a-i descuraja pe participanţii… la marş, agenţii au oprit câteva maşini, sub tot felul de motive. Ba că au oprit în sens (deşi se circulabară la bară), ba că nu au autorizaţii sau omologări RAR pentru foliile de pe geam sau alte accesorii.

    Maniera de arbitraj a poliţiei, care suna mai mult a abuz, n-a făcut altceva decât să agite mai tare spiritele, căci inclusiv radarul politiei… era prevăzut cu folii… Cum în zona Termalului s-au strâns mai bine de o sută de persoane, poliţiştii au chemat ajutoare, prin staţie, fiind necesară intervenţia a 6 echipaje… pentru a completa trei procese verbale.

    “Ne-am adunat între prieteni. Nu e nicio măsură de protest. Unde să mergem, dacă ne alungă de peste tot? Suntem mulţi. Normal că nu le convine să aibă pe şosea un cârd de peste 50 de maşini. Am respectata regulile de circulaţie, iar viteza nu a depăşit 50 km/h”, a afirmat unul dintre şoferi. Varianta poliţiştilor e cu totul alta. Ei vor cu orice preţ să oprească fenomenul. “Trebuie să-i oprim! Vom găsi soluţii să-i descurajăm. Nu avem ce face în parcările private, dar vom discuta cu patronii acestora, să nu permită accesul decât în cadru organizat. Pe liniile drepte din oraş, unde se pot dezvolta viteze ridicate, vom monta opritoare pe asfalt. Pe liderul lor l-a prins radarul cu 110 km/h, în oraş. I-a fost suspendat dreptul de a conduce. Aşa îi vom lua pe toţi”, a arătat Şerban Pittner, de la Biroul de Presă al Poliţiei Timiş.

    Situaţia în oraş rămâne tensionată, iar pasionaţii de cai putere spun că nu se vor lăsa până când nu vor avea un loc numai al lor în care să-şi descarce adrenalina, în răcoarea nopţii, fără teamă că poliţiştii le vor sta în coastă, pentru că, spun ei, nu încalcă legea.

     

     

    Sabin Cercel



    21Comentarii

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    Citiți principiile noastre de moderare aici !

    versiunea HTML a comentariilor

    Regulament de plasare a anunturilor