La sfârșitul lunii ianuarie a anului 2015, primarul ieșea în fața timișorenilor cu o listă cu sute de proiecte și studii pentru Timișoara, fără o estimare de sume sau de ani în care să fie realizate. Printre acestea, Robu promitea și un studiu de fezabilitate cu proiect tehnic pentru amenajarea de golfuri pentru vaporetto și agrement, la Uzina de Apă și în zona Iosefin. În bugetul Timișoarei pe 2016 au fost alocați deja 50.000 de lei pentru documentație, adică 11.000 de euro.
Nu se știe exact cât ar costa realizarea de golfuri pe malul Begăi și dacă este posibilă o asemenea investiție, dar asta se va vedea din studii, consideră oficialii primăriei.
„Le vom face. Vom intra în uscat și vom extinde zona de apă, iar în jurul acelor golfuri vor fi amenajări specifice. Nu am încă nimic detaliat. Oamenii vor putea să facă plajă, specialiștii vor spune dacă se poate face o amenajare astfel încât să se poată face și baie, dar asta ține și de calitatea apei. Vor fi șezlonguri, se poate face așa ceva. Pe malul Senei s-au făcut amenajări, în Paris, unde se poate merge la plajă. Au pus și palmieri acolo, evident. Aceste amenajări nu sunt printre priorități”, a declarat, pentru Tion.ro, primarul Nicolae Robu.
Oricum, timișorenii se vor putea relaxa pe malurile Begăi pe cele 70 de șezlonguri cumpărate deja cu fonduri europene. Proiectul de reabilitare a malurilor a prevăzut și amenajarea unor zone cu nisip, unde timișorenii să poată face plajă.
„În cadrul proiectului sunt amenajate pontoane, terase plutitoare, distribuite pe tot malul canalului, pentru belvedere, de o dimensiune de 10×3 metri ancorate la mal. De asemenea, sunt și suprafeţe din nisip stabilizat pentru zone de relaxare şi recreere (5030m2 ) în zonele de joaca amenajate vizavi de Autogară şi în parcul adiacent străzii Chopin”, ne declara viceprimarul Dan Diaconu în timpul lucrărilor.
Rămâne de văzut în ce măsură va fi pusă în practică ideea primarului, în condițiile în care Timișoara nu are nici în ziua de astăzi un proiect bine pus la punct pentru un parc acvatic cu apă termală…
Alte articole pe aceeași temă:
Inaugurare si pe ceata, la Timisoara. Lucrarile pe malurile Begai au luat sfarsit
Citiți principiile noastre de moderare aici!