Pe limba lui Nică într-un oraş de lângă Barcelona

Pe limba lui Nică într-un oraş de lângă Barcelona
Castelldefels este un oraş de lângă Barcelona unde se află o semnificantă comunitate românească. Era ora 12 când am ajuns în faţa sediului şcolii româneşti. Am ezitat până să intru.

Trec pragul şi văd o mulţime de prichindei agitaţi ce zburdă pe coridor. De la cel mai mic la cel mai mare, fiecare vorbeşte în graiul lui. Nu se lasă stânjeniţi de sosirea mea. “Alina, stai aşa!”; “Dă-mi să văz”; “Hai cu mine”- sunt frânturi de fraze ce se pot distinge din grupul de copii. Holul este încă în renovare. Un tâmplar, român, meştereşte în linişte. E în timpul lucrului. Copiii sunt la şcoală, iar eu îi observ.

Subsolul, unde au sala de clasă cei mai micuţi, este perfect amenajat pentru ei. O clasă a diminutivelor: măsuţe, scăunele, o tăbliţă, postere cu alfabetul românesc care zâmbesc pe perete. Şi ei, piticii, înghesuiţi şi cu ochii mari şi întrebători. O sală prea mică pentru lumea mare şi nouă care începe să li se deschidă.

Şcoala are o dispunere simplă. Două săli de clasă la subsol şi un coridor, iar deasupra, holul de la intrare foarte încăpător, care se termină cu o sală de clasă amplasată la un metru deasupra solului. Grupa mică şi cea mijlocie la subsol, cei mari…sus.

Lia Opriş, preşedinte al asociaţiei Quorum, promotoarea cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească, dezvăluie că s-a început cu ore pilot pentru a testa interesul românilor. Informaţia a circulat foarte repede, iar în numai două săptămâni numărul copiilor înscrişi a trecut de 60. Şi creşte în fiecare săptămână. “Dacă la început proiectul a fost gândit pentru două grupe, în prezent s-au împărţit în trei, iar ca urmare a numărului mare de înscrieri va trebui să mai formăm o grupă”, explică d-na Opriş. Cursurile au loc în fiecare sâmbătă timp de două ore, cu pauză între ele. Grupa mare şi cea mijlocie fac câte o oră de limbă română şi câte o oră de istorie, geografie şi civilizaţie românească, prin rotaţie. Cei peste 60 de copii înscrişi au vârste cuprinse între 5 şi 17 ani.

Din când în când se aude şi câte o întrebare în castiliană

Totul e strict. Înainte de a ieşi din clădire, cei mai mari cer voie şi anunţă profesorii unde anume vor să meargă.

Pe Elena am zărit-o de când am intrat. Vorbea castiliana. E o fată vioaie de 10 ani în ai cărei ochi se vede mai degrabă Mediterana, care scaldă oraşul în care se simte acasă, decât Marea Neagră care îi este complet străină. Se încăpăţânează şi-mi răspunde în castiliană la întrebări, însă în cele din urmă realizez că vorbeşte româneşte curat şi coerent. Îmi mărturiseşte că îi place mai mult la “Cole”, şcoala spaniolă, şi că la cursurile de română vine doar pentru ca au trimis-o părinţii. În schimb, îi plac pauzele în care se poate întâlni cu prietenele ei românce.

Rebeca e mai timidă şi ştie sigur că-i place mai mult în România, în satul ei, Aghileş, judeţul Zalău. Ligi, tot în vârstă de 10 ani, mărturiseşte: “N-am vrut să viu că după aceea mă încurc la şcoli. N-am făcut şcoli în româneşte”.

Părerile sunt împărţite. Unii copii vin sub presiunea părinţiilor dar cei mai mulţi vin pentru că li se pare fascinant să înveţe ceva nou şi să se întâlnească cu colegii lor. Astfel pot să vorbească în limba română, grai pe care-l practică doar acasă, în sânul familiei.

Copiii români din Castelldefels sunt poligloţi de mici. Catalana şi castiliana sunt limbi oficiale şi obligatorii de studiu în şcoală. La care se mai adaugă şi limba părinţilor, româna. Iar dacă ţinem cont că cele trei sunt limbi latine e de înţeles confuzia care se crează.

Cu toţii ştiu să scrie în castiliană şi cunosc alfabetul limbii române. La cei mici “sunt un pic de dificultăţi cu grupurile de litere, cu h – care în castiliană nu se pronunţă – şi j – care de fapt e h. De asemenea, se fac confuzii între cuvinte” dezvăluie doamna învăţătoare, Mariana Pop.

Dacă la începutul imigraţiei românilor în Spania, când nu cunoşteau limba spaniolă, românii utilizau procesul de spaniolizare a cuvintelor româneşti, în cazul copiilor crescuţi în Spania procesul e invers. Românizează cuvintele spaniole!

“Caragiale îi distrează!”

După pauză cu toţii s-au reîntors în sălile de curs. Ca la şcoală. Pe cei din grupa mare i-am surpins la ora de limbă şi literatură română. “Două loturi” de I. L. Caragiale. „Cu ajutorul acestui text nu se plictisesc ci mai mult le stâraneşte interesul şi le pune în mişcare bagajul de cunoştiinţe acumulat înainte să plece din ţară. Limbajul lui Caragiale reuşeşte să-i facă să-şi aducă aminte de expresiile colocviale utilizate în România”, observă Corina Tulbure, profesoara de limbă şi literatură română. Se dinamizează ora şi se poate lucra pe sinonime şi antonime foarte uşor. Sunt mai mari şi nu le este complet străină realitatea din ţară. E o diferenţă colosală între cei mici care nu au conştiinţa şi simţirea românească şi cei mari, care, deşi rupţi de ţara lor, şi-au conservat anumitre referinţe.

Revoluţia din 89 – momentul istoric cel mai cunoscut de copii

Pentru a testa nivelul de cunoştiinţe al copiilor, la începutul proiectului dl.Hâncu, profesor de istorie, geografie şi civilizaţie românească le-a dat un test de câteva întrebări, printre care: “Numiţi şi descrieţi un eveniment din istoria românilor”. Cu toţii au avut în minte doar momentul Revoluţiei din Decembrie 1989. Pentru copiii născuţi după Revoluţie şi plecaţi din ţară, momentul 89 are cea mai mare relevanţă. Comunismul sau regimul lui Franco nu au valoare pentru ei. Comunismul a devenit istorie când ei s-au născut. Doar de la familie sau de la televizor au mai auzit vorbindu-se de perioada de dinainte de 89, iar despre regimul lui Franco au învăţat la “Cole”.

Întâlnirea cu părinţii

Când mai erau încă 10 minute până să bată ora 13, acelaşi hol care adineaori era plin de copii a început să se umple de părinţi. Au venit să-şi aştepte odraslele. Preocuparea lor cea mai mare este dacă peste câţiva ani, atunci când se vor întoarce în România, copiii lor, micuţii de azi, vor putea să se reintegreze în sitemul educaţional românesc. “Unii copii din Spania vorbesc româna cu greşeli pentru că au părinţi din Transilvania. Nu-l înţeleg pe Creangă pentru că sunt cuvinte vechi” spune o mămică din Transilvania care a auzit cum că pe un copilaş din clasa a-5-a, întors în România l-au trimis în clasa a-I-a. Şi dacă punem la socoteală că ai noştrii, când ajung în Spania intră direct în anul care le corespunde sau chiar unul superior, căci avem “copii deştepţi şi sârguincioşi”, statul român nu le oferă niciun sprijin. Şi dl. Augustin, venit să-şi întâmpine nepotul, s-a arătat preocupat de soarta celor mici. Starea generală care-i încearcă e de nepăsare din partea celor din ţară. Parcă nimeni nu-i ajută şi nu-i sfătuieşte. Se vede clar dorinţa multora de a reveni în ţară însă nu ştiu ce-i aşteaptă cu exactitate. “Nu vrem să stăm o viaţă în Spania. Fiecare a venit pentru bani şi la un moment dat ne vom întoarce.”

Tabară în România

Ideea unei tabere de două săptămâni organizată vara în România pentru copiii din Spania e o propunere ideală. Copiii pot practica ce au învăţat în timpul anului, pot cunoaşte colţuri din România şi, mai mult, vor interacţiona direct cu copiii români. Mai mult, avantajul unei tabere constă şi în faptul că părinţii nu sunt nevoiţi să-şi ia liber de la “patronul spaniol ca să-l duca pe cel mic acasă”.

Lipsa de manuale

O mare problema este lipsa manualelor şi a materialelor didactice în general. “Când am venit în Spania mi-am luat o culegere de texte literare pentru clasele I-IV pentru fata mea şi iau de acolo. Textele acestea le-am studiat şi eu” se plânge domna învăţătoare, Mariana Pop. Îi este greu să lucreze cu copii cu vârste între 5 şi 9 ani fără materiale didactice adecvate.

În cazul d-lui. profesor Hâncu, situaţia e la fel. Lipsa de manuale şi de hărţi atât pentru cursul de istorie cât şi pentru cel de geografie îi îngreunează meseria.

Cei trei profesori sunt bucuroşi că au şansa de a practica meseria pentru care au absolvit o facultate în România. În timpul săptămânii fiecare are un alt loc de muncă, iar sâmbăta vin inimoşi la şcoala din Castelldefels. Meseria de profesor necesită vocaţie şi pregatire. Cu experienţa din învăţământ acumulată în România orele pe care le fac pentru copiii români nu implică un efort foarte mare. Le este greu să structureze materia în funcţie de numărul restrâns de ore pe care-l au la dispoziţie. Pe profesorii din Castelldefels nu-i motivează atât partea materială cât plăcerea de-a profesa şi a-i vedea pe copii crescând sub ochii lor.

Înainte să plece cu părinţii lor, cei mici, aproximativ 20, le explică tema pentru acasă: “Trebuie să fac propoziţii cu bicicletă şi Ciprian”, îşi aminteşte Roxana.

Între timp a mai venit un meşter. Tot român. Ultimele retuşuri. Au rămas să muncească în linişte. Copiii au plecat. Până sâmbăta viitoare, când se vor juca de-a şcoala în româneşte, din nou.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor