PDL Timiş hotărăşte vineri dacă rupe sau nu protocolul cu PSD

12Comentarii
PDL Timiş hotărăşte vineri dacă rupe sau nu protocolul cu PSD
Tensiunile cresc în coaliţia de guvernământ PDL-PSD pe măsură ce se apropie data alegerilor. Democrat-liberalii din Timiş se vor pronunţa, peste câteva zile, în privinţa protocolului de colaborare cu PSD, spune deputatul Alin Popoviciu.

Multe filiale ale PDL din ţară au anunţat deja ruperea protocolului în plan local. Pedeliştii din alte judeţe care au hotărât să renunţe la parteneriatul cu PSD înainte de prezidenţiale au motivat decizia prin faptul că protocolul nu mai funcţionează sau n-a existat niciodată în teritoriu şi i-au acuzat pe social-democraţi de o poziţie duplicitară. Mulţi au fost nemulţumiţi de faptul că în plan local pesediştii nu au fost de acord cu schimbarea majorităţilor formate după alegerile locale în consiliile judeţene şi locale, la fel cum s-a întâmplat şi în Timiş, unde PSD colaborează în plan administrativ cu PNL şi PNŢCD.

Biroul Permanent Judeţean al PDL Timiş urmează să ia o decizie în acest sens, spune deputatul Alin Popoviciu: „Decizia va fi luată de forul superior al partidului, vineri, în Biroul Permanent Judeţean. La noi trebuia să se pună problema de mult. PSD a încălcat protocolul încă din prima clipă, pentru că este încă în alianţă cu PNŢCD şi PNL la nivelul Consiliului Judeţean Timiş şi în Consiliul Local Timişoara. Nu poţi să ai o alianţă la nivel naţional şi lucrurile să stea altfel în plan local. Dacă ar fi după mine, am rupe protocolul...”, ne-a declarat parlamentarul PDL.

Şi deputatul Valeriu Tabără consideră că PDL nu mai poate guverna alături de PSD: „Din câte ştiu, în Timiş nu s-a luat încă o decizie, dar majoritatea filialelor au rupt deja protocolul. Şi la Timişoara au fost şi sunt probleme. Cred că în situaţia actuală, în stilul ăsta, nu se poate colabora. Cei din PSD au fost mereu obstrucţionişti la guvernare”, spune Tabără.

Senatorul PDL Gheorghe David s-a declarat însă mai conciliant: „În Timiş, protocolul a funcţionat în bună măsură, dar nu în totalitate. Sigur că ne-am fi dorit să funcţioneze mai bine. Vineri se va lua în discuţie, dar rămâne de văzut în ce fel, nu putem anticipa, depinde ce se va întâmpla la nivel central până atunci. Nu cred că în luarea unei astfel de decizii se va ţine cont că unele filiale nu se înţeleg, contează cum funcţionează guvernul şi cum ne asumăm răspunderea pe reforme”, a precizat David. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor