PD propune limitarea numărului de taximetre

Reactualizat la:
PD propune limitarea numărului de taximetre
Mai puţine taximetre, dar mai mult confort pentru pasageri. Aceasta este doar una dintre noile schimbările în domeniul taximetriei pe care le propune proiectul elaborat de trei deputaţi ai PD.

Dacă legea va fi aprobată, numărul de taximetre va fi limitat în funcţie de numărul locuitorilor, iar tarifele minime şi maxime vor fi stabilite în funcţie de preţul carburanţilor.

Potrivit proiectului de lege, firmele de transport vor fi obligate să aibă o asigurare şi pentru riscurile la care clienţii se expun în timpul transportului cu taxiul. Autorizaţiile vor fi acordate pe o perioadă de 5 ani, iar culoarea taximetrelor va fi stabilită de Consiliile Locale.

Numărul va fi stabilit în funcţie de populaţie şi de gradul de poluare a zonei respective. Potrivit algoritmului menţionat în proiectul de lege, Clujul ar trebui să aibă în jur de 1200 de taximetre, în timp ce acum există 2700. Aceeaşi formulă arată că în Bucureşti ar trebui să existe 7000 de taximetre.

O altă cerinţă este ca automobilele folosite ca taximetru să fie într-o stare foarte bună, astfel încât să asigure atât siguranţa, cât şi confortul clientului.

Potrivit proiectului de lege, tarifele pe kilometru şi pe oră vor fi stabilite în funcţie de preţul carburantului. Reglementările anterioare cu privire la aparatele de taxat rămân în vigoare. Dacă un şofer de taxi nu eliberează un bon pentru client, amenda este cuprinsă între 500 şi 1000 de lei noi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor