Patru tinere au ieşit în decor cu un BMW

18Comentarii
Patru tinere au ieşit în decor cu un BMW
Accident de circulaţie soldat cu trei victime, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între localităţile Jebel şi Voiteni din judeţul Timiş. Un autoturism BMW a ajuns în câmp din cauza poleiului de pe şosea. Şoferiţa a scăpat cu câteva zgârieturi.

Patru fete au tras o spaimă straşnică, după ce maşina în care se aflau s-a rotit pe şosea şi a ajuns în camp. Martorii oculari spun că şoferiţa nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei. Tracţiunea spate i-a jucat feste, iar într-o curbă dintre localităţile Jebel şi Voiteni tânăra de la volan a pierdut controlul asupra maşinii, care s-a rotit pe şosea, după care s-a oprit în camp. „S-au dat peste cap, dar maşina n-are nimic. Fetele din spate din BMW s-au lovit mai tare. Am chemat ambulanţa şi le-am scos pe fete din autoturismul care s-a răsturnat”, a povestit unul dintre martori. Trei dintre fetele aflate în BMW au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital, la Timişoara. Tânăra de la volan, speriată după accident, a declarat că venea de la Timişoara şi se îndrepta spre Voiteni şi că nu-şi dă seama cum de a ajuns cu maşina în câmp.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor