Patru oferte pentru deponeul de la Ghizela

2Comentarii
Patru oferte pentru deponeul de la Ghizela
Primul pas pentru realizarea deponeului de la Ghizela a fost făcut. Joi a fost introdus în Sistemul Electronic de Licitaţii al Uniunii Europene (SEAP) anunţul pentru desemnarea constructorului pentru deponeul ecologic de la Ghizela, până sâmbătă acest anunţ a fost analizat şi a şi apărut pe SEAP.

Pe data de 30 iulie 2009 se va finaliza termenul de depunere a ofertelor. La începutul lui august se evaluează ofertele şi se determină constructorul”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Adam Crăciunescu. Mai mult, au fost depuse deja şi patru oferte, am mai aflat de la vicele CJT. Dacă totul decurge normal şi nu vor exista contestaţii în instanţă, pe data de 1 octombrie se preconizează începerea lucrărilor la Ghizela.

Predarea primei alveole a deponeului ecologic ar urma să aibă loc în luna iunie sau iulie a anulului viitor. Pentru a se putea transporta gunoiul la noua locaţie, Consiliul Judeţean are în plan şi efectuarea de lucrări la şoseaua care va lega drumul naţional Timişoara – Lugoj de Ghizela. „Până la finalizarea lucrărilor vom avea finalizată şi reabilitarea drumului de acces”, a mai declarat Crăciunescu.

Gunoaiele din Timişoara ajung la Hunedoara

În ceea ce priveşte închiderea gropilor de gunoi din localităţile mici timişene, se lucrează la găsirea unor soluţii de avarie până la finalizarea deponeului ecologic al judeţului. Astfel, pentru localităţile aflate în zona limitei de judeţ cu Caraşul (Gătaia, Birda, Deta), se încearcă realizarea unei înţelegeri cu municipalitatea din Bocşa. Aici funcţionează un deponeu care va mai rămâne deschis încă doi ani, Bocşa ar putea reprezenta o soluţie mai ieftină pentru localităţile din zonă, mai ales datorită transportului. Deşeurile produse de timişoreni au început deja să fie transportate, de săptămâna trecută, la Hunedoara, a mai declarat Crăciunescu. Consiliul Judeţean mai are în vedere şi alocarea fondurilor necesare închiderii deponiilor din localităţile mici, cu gropi de până la un hectar, sumele necesare operaţiunii de închidere fiind de 20.000 – 50.000 de lei, pe fiecare deponeu.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor