Patru dezbateri publice pe tema noului Plan Urbanistic General al Timisoarei

De A. Strugariu
Reactualizat la:
14Comentarii
Patru dezbateri publice pe tema noului Plan Urbanistic General al Timisoarei
Timişorenii interesaţi de dezvoltarea oraşului sunt aşteptaţi la dezbaterile publice organizate de primărie, săptămâna viitoare, pe tema viitorului Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent acestuia. Este vorba despre noul PUG care va prevedea, printre altele, mutarea în subteran a actualelor linii de cale ferată care traversează oraşul, din spusele oficialilor municipalităţii.

Primarul Nicolae Robu a dezvăluit, în urmă cu circa două-trei săptămâni, că una dintre prevederile noului PUG, care urmează să fie aprobat, se referă la ducerea în subteran a liniilor de cale ferată care traversează municipiul la ora actuală şi la amenajarea unui nou bulevard în locul lor, iar edilul a vorbit chiar despre introducerea transportului cu metroul în Timişoara cu această ocazie. Robu anunţa că viitorul PUG va aduce şi alte surprize, dar după impactul pe care l-au avut la public trenurile subterane, primarul nu a mai prezentat celelalte elemente-surpriză.

Oricum, Primăria Timișoara va organiza, săptămâna viitoare, patru dezbateri publice pe tema noului Plan Urbanistic General al oraşului: în 25 iunie pentru zona de Nord-Est, la nord de canalul Bega și la est de Calea Aradului, 26 iunie – zona S-E, la sud de canalul Bega și la est de Calea Martirilor, 27 iunie – zona S-V, la sud de canalul Bega și la vest de Calea Martirilor, 28 iunie – zona N-V, la nord de canalul Bega și la vest de Calea Aradului, potrivit distribuirii pe zone făcute de reprezentanţii municipalităţii. Dezbaterile vor avea loc în sala de consiliu a Primăriei Timișoara, între orele 15.00-18.00.

În ataşamentul acestui material puteţi găsi propunerea de Regulament Local de Urbanism prezentată de reprezentanţii municipalităţii, dar documentaţiile aferente noului PUG pot fi consultate şi pe site-ul primăriei.

Întâlnirile cu cetăţenii se vor desfăşura după reguli stricte. „Orice cetățean interesat poate participa la dezbaterea publică în calitate de martor, in limita locurilor disponibile. Orice persoană interesată de a-și expune punctul de vedere legat de subiectul supus dezbaterii va trimite în prealabil un punct de vedere scris, împreună cu toate datele de contact (nume, prenume, adresă/ email/ telefon), personal la sediul primăriei, camera 12 sau pe adresa de email arhitect@primariatm.ro, până cel târziu în ziua anterioară dezbaterii publice. Formularul de înscriere poate fi găsit pe www.primariatm.ro. Punctul de vedere scris va fi redactat sintetic, în maxim 2 pagini. Participanții sunt invitați să vină cu 30 minute înaintea începerii dezbaterii, pentru a se înregistra la secretariatul de organizare. În ziua dezbaterii, dacă mai există spațiu fizic, pot fi acceptate depoziții suplimentare. Vorbitorii vor fi invitați la microfon în ordinea înscrierii și transmiterii punctelor de vedere scrise”, anunţă directorul Direcţiei de Urbanism a Primăriei Timişoara, Sorin Ciurariu.

Informații suplimentare privind desfășurarea dezbaterilor publice pot fi obținute la numerele de telefon 0256-433.441 sau 0256-408.435.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor