Potrivit autorităților locale, nu vom mai vedea pasajele Jiul și Popa Șapcă închise din cauza inundațiilor. La Jiul au fost montate deja pompele care vor scoate apa și o vor colecta în rezervoare, iar la Popa Șapcă va fi la fel.
„Avem și sistem de pompare a apei pluviale, ca să nu mai pățim ceea ce s-a întâmplat și aici și la Popa Șapcă, la fiecare ploaie mai abundentă să vedem mașini plutind. Vom avea rezervoare, ele sunt introduse deja în pământ pe partea cu gara, avem o stație puternică de pompare. Din acele rezervoare apa va fi deversată în Bega. Sperăm să funcționeze totul foarte bine, cum s-a dovedit că stau lucrurile la Pasajul Michelangelo”, a explicat Robu.
Cât despre deszăpezire, muncitorii contractați de primărie nu vor mai trebui să intre cu plugul pe sub calea ferată, pentru că pasajele Jiul și Popa Șapcă se vor deszăpezi singure. Cum? Robu explică că sub carosabil, momentan doar la Jiul, a fost montat un sistem de încălzire modern.
„Pentru deszăpezire există sistem de încălzire înglobat în fundație, dar nu am avut ocazia să îl folosim. Este o rețea electrică de încălzire, pornește automat la 4 grade. Va fi și la Popa Șapcă”, a spus primarul.
Potrivit edilului-șef, șoferii vor putea circula pe cinci benzi prin Pasajul Jiul chiar din luna octombrie a acestui an. Termenul final al proiectului este luna aprilie a anului 2018, dar primarul dă asigurări că șantierul se va închide în această toamnă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!