Parteneriate educaţionale la Generală 16

Parteneriate educaţionale la Generală 16
ORADEA – Primul proiect, intitulat „Apa o poveste fără sfârşit”, s-a derulat pe o perioadă de un an, la clasa a IV-a A şi a fost coordonat de institutoarea Maria Panc.

„Am participat alături de alte şcoli-pilot la programul naţional „Uzina Aqua”, susţinut de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) şi Direcţia Apelor Crişuri (DAC). Am avut 11 teme în decursul acestui an cu activităţi legate de mediul înconjurător şi apă” declară Maria Panc.

Copiii au fost implicaţi în acţiuni de igienizare şi plantari de arbori, excursii tematice, vizite la Staţia de Epurare a Apei. Au realizat planşe, pliante şi diferite lucrări practice, iar în această perioadă au confecţionat din materiale reciclabile, ouă de Paşte.

„Am făcut şi multe experimente cu apa, amestecată cu cerneală, în care am pus flori cu petale albe. Am observat cu petalele se colorează” spune Raluca, elevă în clasa a IV-a A.

Proiecte naţionale şi internaţionale
La final, copiii au primit diplome de merit din partea MMDD.

„Scopul proiectului a fost stimularea elevilor pentru materiile în domeniul ecologiei, dezvoltarea abilităţilor de exploatare, cunoaştere şi protejare a mediului înconjurător”, spune reprezentanta DAC, Anca Mihociu.

Şcoala Generală nr.16 are deja experienţă în proiecte europene. Tot în această săptămână finalizează al doilea proiect Comenius, realizat în colaborare cu Turcia, Polonia şi Italia. Profesorii străini s-au aflat în această săptămână la Oradea şi au asistat şi la lecţia finală a celuilalt proiect al şcolii.

„Ne aflăm la a şasea întâlnire de lucru, care este şi cea finală. Şi noi, românii, am vizitat ţările membre în proiect. Tema din acest an a fost legată de mediu, deci s-a potrivit perfect cu cea a activităţilor „Apa poveste fără sfârşit”. Ne pregătim pentru al treilea proiect Comenius cu Finlanda, Italia, Polonia şi Turcia” spune profesoara Monica Sotoc, coordonatoarea proiectului Comenius.
Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !