Parteneriat de afaceri romano-bulgar, la Timisoara

De Marcel Hoster
Parteneriat de afaceri romano-bulgar, la Timisoara
© foto: arhiva
O delegație de afaceri formată din reprezentanții a 13 firme se va afla la Timișoara, la jumătatea lunii viitoare, pentru a participa la un parteneriat care are ca scop stabilirea de relații cu societăți bănățene.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Bulgaro-Română din Ruse, și va avea loc în data de 13 septembrie. Este vorba de un eveniment de tip Business to Business.

„Parteneriatul de Afaceri România – Bulgaria” are ca scop oferirea unei perspective clare asupra dezvoltării pieței, punând accent pe găsirea partenerilor de afaceri potriviți pentru companiile din ambele țări. Delegația din Bulgaria este formată din 13 firme din diferite domenii de activitate, interesate în a face afaceri pe piața românească.

Parteneriatul de afaceri se derulează ca activitate în cadrul Acordului de Colaborare dintre cele două organizații camerale, semnat în 20 aprilie 2017, din dorința părților de a stabili cadrul instituțional de cooperare, în condiții de egalitate și de beneficii reciproc avantajoase, destinat promovării comerțului și investițiilor, stimulării parteneriatelor de afaceri, organizării de evenimente economice, schimb de bune practici și experiență.

Evenimentul va avea loc în Sala Nera a Centrului Regional de Afaceri Timișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !