Parintii si profesorii vor sa dea politica afara din Liceul Vlad Tepes

26Comentarii
Parintii si profesorii vor sa dea politica afara din Liceul Vlad Tepes
Scandalul cu iz politic de la Liceul „Vlad Tepeş” din Timişoara continuă. Miercuri, inspectorul şcolar general Marin Popescu s-a întâlnit cu mai mulţi profesori şi reprezentanţi ai părinţilor, pentru a încerca să ajungă la un consens în ceea ce priveşte numirea unui nou director. Nici după întâlnirea de miercuri nu s-a aflat însă pe cine va instala Inspectoratul Şcolar la cârma liceului timişorean.

Deşi întâlnirea dintre inspectorul şcolar general Marin Popescu şi cadrele didactice de la Liceul „Vlad Ţepeş” a început promiţător şi ambele părţi păreau pregătite pentru un dialog deschis, în cele din urmă, după aproape două ore de discuţii, nu s-a ajuns la nicio înţelegere. Iar când la întâlnire au ajuns şi părinţii, discuţiile au degenerat într-o adevărată ceartă.

Deşi Popescu a sugerat că noul director ar fi pe placul celor de la „Vlad Ţepeş”, părinţii şi profesorii sunt decişi să îl susţină pe fostul director până în pânzele albe. Fostul manager, Tiberiu Ciobanu, a fost însă eliberat din funcţie la sfârşitul lunii august, odată cu alţi 180 de directori din judeţ cărora le-au expirat mandatele. Dacă cei mai mulţi dintre ei au fost reconfirmaţi în funcţie, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul lui Ciobanu.

Am ţinut să vin să discut cu toată lumea, sunt sigur că vom găsi o cale de mijloc. Numirea unui nou director ţine doar de mine, dar voi ţine cont de părerile dumneavoastră. Eu vreau să schimb atitudinea conducerii faţă de şcoală, managerial vorbind”, a spus Marin Popescu. La întrebările repetate ale cadrelor didactice referitoare la motivele pentru care fostul director nu mai este competent pentru a rămâne în continuare în funcţie, şeful IŞJ Timiş a replicat că acesta „nu corespunde din punct de vedere managerial”.

La întâlnire s-a vorbit şi despre presiunile politice la care ar fi fost supus inspectorul general şcolar din Timiş pentru a-l schimba pe directorul Tiberiu Ciobanu, pentru ca acestuia să nu i se mai prelungească delegaţia pentru funcţia de director. Asta acuză liderii sindicali. „Nu am primit telefon de la niciun om politic pentru această problemă. Numai prefectul mi-a cerut o informare, e singura persoană care m-a contactat telefonic”, a replicat Popescu.

Profesorii însă nu păreau prea interesaţi de aspectul politic. „Domnul Funeriu a spus că există presiuni politice, domnul Ostaficiuc ne-a recunoscut în faţă că sunt, domnul inspector spune că nu l-a sunat nimeni. Eu nu sunt interesat de acest lucru, eu vreau doar să ştiu de ce domnul Ciobanu nu mai este competent”, a explicat, miercuri, unul dintre profesorii prezenţi la întâlnire.

Ne-am săturat să ne plimbăm între Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar şi Prefectură. Nu mai vrem să facem polemici sau politică. Politica nu mai are ce căuta în şcoli. Noi îl vrem ca director pe domnul Ciobanu, profesorii îl vor tot pe dânsul, vă rugăm să faceţi ce e omenesc”, a spus preşedinta comitetului de părinţi de la Liceul „Vlad Ţepeş”.

La final, după aproape două ore de discuţii, perioadă în care relaţia dintre fostul director Ciobanu şi liceul pe care l-a condus timp de 12 ani a fost comparată cu un… mariaj – inspectorul şcolar general spunând că situaţia este similară unei căsnicii în care soţii rămân împreună din obişnuinţă -, Marin Popescu a spus că joi se va lua decizia finală cu privire la viitorul director de la Liceul „Vlad Ţepeş”, în cadrul întâlnirii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Timiş.

Cu toate acestea, şeful IŞJ a refuzat să spună care ar fi opţiunea sa personală pentru viitorul manager, menţionând doar că acesta va fi unul „competent, cu experienţă, care va fi pe placul cadrelor didactice, părinţilor şi elevilor”.



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor