Părinţii lui Abdulmutallab vor să participe la prima audiere a acestuia

2Comentarii
Părinţii lui Abdulmutallab vor să participe la prima audiere a acestuia
Părinţii tânărului nigerian acuzat că a încercat să arunce în aer un avion american, în 25 decembrie, intenţionează să asiste la prima audiere a acestuia, ce va avea loc săptămâna aceasta, a anunţat duminică un membru al familiei, citat de AFP.

Fiu al unui bancher bogat, Umar Farouk Abdulmutallab, un musulman în vârstă de 23 de ani din nordul Nigeriei, aflat în prezent într-o închisoare federală din statul Michigan, după ce a fost pus sub acuzare pentru tentativă de atentat, urmează să compară în justiţie vineri.

“Familia a făcut demersuri pentru a merge la Detroit şi a asista la prima sa audiere, în 8 ianuarie”, a declarat un membru al familiei, sub acoperirea anonimatului.

“Nu pot să precizez ziua călătoriei, pentru că familia vrea să o ţină secretă”, a adăugat sursa.

În ziua de Crăciun, Umar Farouk Abdulmutallab a încercat să arunce în aer cursa 253 a companiei Northwest Airlines, cu ajutorul unor explozibili ascunşi în haine. El a fost împiedicat de pasageri şi de echipaj, cu puţin înainte de aterizarea la Detroit.

După ce a fost arestat, tânărul a spus că a fost antrenat şi echipat de reţeaua teroristă al-Qaida din Yemen.

După tentativa de atentat, familia acestuia a promis cooperarea totală cu agenţiile americane de securitate.

Sursa: Newsin



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor