Părerea lui Uhrin

1Comentariu
Părerea lui Uhrin
Timişoara - Tehnicianul Politehnicii se aşteaptă la un meci echilibrat şi dur, în confruntarea cu Aradul. Dusan Uhrin va juca al doilea derbi clasic din Vest, Poli – UTA, după ce în tur a cunoscut gustul unei victorii venite după un meci extraordinar (3-2).

Este un derby foarte popular, dar eu nu pot să mă gândesc că joc împotriva Aradului. Eu joc acasă şi încerc să înving pentru că îmi doresc mult să ajungem în cupele europene. Ca în orice derbi nu există echipă favorită chiar dacă Poli este mai sus în clasament. Aşa a fost şi în tur şi am avut un meci foarte greu. Va trebui să nu lăsăm jocul să ajungă la noi în careu şi va trebui să fim foarte atenţi la fazele fixe. Meciul de la Arad a fost unul foarte dur şi cred că aşa va fi şi acum”, a spus Uhrin. Tehnicianul ceh înscă nu s-a hotărât asupra formulei de start. „În acest joc trebuie să intrăm 100% pregătiţi. Fotbaliştii noştri cunosc importanţa partidei şi de ce depinde acest meci. Nu are importanţă locul din clasament. Încă nu am învins acasă în acest an şi trebuie să câştigăm. Nu ştiu cine va fi cheia acestei partide, va depinde de toată echipa. Încă nu m-am hotărât asupra formulei de start. Vineri vom mai avea un antrenament şi vom vedea cine sunt jucătorii în formă”, a mai spus Uhrin.
Daniel Neacşu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor