Șantierul de pe strada Uranus, care mărginește Parcul Pădurice, a fost deschis la începutul acestei săptămâni, după ce timișorenii au reușit să își demoleze garajele care blocau proiectul primăriei.
Strada Uranus, lungă de 600 de metri, potrivit reprezentanților primăriei, va avea covor asfaltic nou, un trotuar nou și… piste de biciclete pe ambele trotuare.
De lucrări se ocupă Societatea de Drumuri Municipale. Potrivit primarului Nicolae Robu, strada Uranus ar urma să aibă asfalt ca-n palmă și să fie redată complet circulației rutiere odată cu redeschiderea Parcului Pădurice, închis în martie 2015 pentru lucrări de reabilitare. Cel mai probabil, la mijlocul lunii aprilie, spune edilul.
„Ceea ce am vrea este să terminăm lucrările în corelare temporală cu lucrările de la Parcul Pădurice. Trotuarul înspre partea cu blocurile a fost făcut anul trecut, este în stare bună, suportă și o pistă de biciclete, dar încă nu e făcut marcajul. Vom amenaja parcări în lungul bordurii pe partea dinspre blocuri și un rând de parcări la 90 de grade înspre Pădurice. Pe partea cealaltă vom avea trotuar și pistă de biciclete în celălalt sens de mers. Modelul este cel aplicat pe strada Orion”, ne-a declarat Nicolae Robu.
Deși inițial spuneau că lucrările din Pădurice vor fi gata la 1 aprilie, iată că vremea pare să le fi stricat planurile muncitorilor. Cel puțin așa susține edilul-șef.
„Nu știu dacă până la 1 aprilie vor fi gata, dar, după aprecierea mea, până la mijlocul lui aprilie pot fi gata. Plouă aproape zilnic și cred că asta impietează asupra ritmului în care lucrările nu pot avansa. La Pădurice, ce-a fost greu aș zice că a fost făcut: aleile au fost pavate, se mai impun remedieri pe unde au intrat utilajele, în câteva zile se pot face remedierile și se pot pava câțiva zeci de metri pătrați de alei, este făcut tot sistemul de irigare în tot parcul și sunt făcute amenajările pe care le cunoaștem. Trebuie montat mobilierul, băncile și coșurile de gunoi, montate echipamentele în locurile de joacă și plantați bulbii. Mie mi s-au adus toate asigurările că până în 15 aprilie va fi gata totul la Parcul Pădurice. Eu am forțat puțin nota. Termenul contractual este sfârșitul lunii aprilie, oricum lucrarea se finalizează înainte de termen”, a conchis primarul Timișoarei.
Peste 1,2 milioane de euro investiți în Parcul Pădurice
Proiectul de modernizare prevede plantarea a aproape 2.000 de arbori și arbuști, a noi specii de trandafiri și plante, parcul urmând să aibă zone tematice.
Vizitatorii se vor bucura și de locuri de joacă – unul pentru cei cu vârste între 2 și 14 ani și altul pentru copiii cu handicap, de un traseu pentru bicicliștii cu BMX, un mini-skatepark cu rampe și platforme din pământ, dar și de o zonă cu echipamente de fitness și de un teren de sport sau de o zonă cu odihnă, unde va fi internet wireless.
În zonă ar trebui să avem arțari, tei, platani, stejari, carpeni, arbori de mătase, fagi, arborele lui Iuda, păducei, salcâmi galbeni și mulți alți arbori, precum și aluni sau bambuși, liliac, crini ori plante cățărătoare. Colecția de trandafiri va fi și ea extinsă, suprafața cu roze fiind dublată în timp, au dezvăluit autoritățile locale.
Timișorenii care se vor plimba prin Parcul Pădurice începând din primăvară vor putea admira două lacuri cu nuferi, precum și șapte grădini tematice – italiană, grecească, spaniolă, englezească, cea cu flori aromatice, cea cu rosariu sau cea romantică. Va fi și o zonă cu stâncărie, unde vor fi puse 500 de tone de piatră, dar și o canisită pentru ca timișorenii să-și plimbe animalele de companie. Parcul nu va fi îngrădit, așa că accesul se va putea face din orice parte.
Lucrările sunt executate de societatea Lovrintim SRL, valoarea totală a acestora fiind de 4,6 milioane de lei, fără TVA, adică peste 1,2 milioane de euro, cu tot cu TVA, bani luați din bugetul local.
Parcul Lidia a fost amenajat în anul 1900, fiind gândit ca o pepinieră cu o seră, un grajd și o casă, unde au fost crescuți mii de arbori ce erau plantați mai apoi în oraș. Între timp, pepiniera a fost mutată în Ciarda Roșie. Parcul a fost reamenajat 90 de ani mai târziu, structura actuală existând din 1999, când au fost conturate aleile.
Oficialii primăriei susțin că acesta este cel mai tânăr parc din Timișoara. Parcul delimitat de străzile Mareșal C-tin Prezan, Uranus, Aleea Sănătății și Versului se numește, oficial, Parcul Pădurice, în urma unei hotărâri de consiliu local, adoptată în luna decembrie a anului trecut.
Articole pe aceeași temă:
Cum arata Parcul Padurice, dupa aproape 10 luni de santier? Se redeschide la primavara
Citiți principiile noastre de moderare aici!