Parcul Central se va umple de statui

19Comentarii
Parcul Central se va umple de statui
Consilieri locali timişoreni vor supune la vot, în şedinţa de la finele acestei luni, proiectul care prevede realizarea unei Alei a personalităţilor în Parcul Central. Primele statui ale personalităţilor care au jucat un rol important în istoria, dezvoltarea şi promovarea Timişoarei vor costa 300.000 de lei.


Aceasta este suma propusă de Executivul
Primăriei Timişoara pentru 2009, de la
bugetul local, pentru realizarea primelor busturi de pe
Aleea Personalităţilor, anul
acesta. Pe aleea principală din Parcul
Central
vor avea statui cele mai
reprezentative personalităţi ale
Timişoarei şi ale Banatului în general.
Ulterior, ar putea fi amplasate statui şi pe
celelalte alei din parc.


Cum proiectul se va întinde pe parcursul mai
multor ani, anual va fi alocată o sumă de
bani pentru realizarea statuilor. Consilierii locali
vor aproba şi lista personalităţilor
care vor avea bust în Parcul
Central
. Reprezentanţii
municipalităţii s-au consultat, la realizarea
acestui proiect, cu istorici, oameni de cultură,
sculptori, profesori şi alte
personalităţi. Într-o primă
fază, s-a întocmit o listă de
personalităţi care a cuprins 53 de nume.
Aceasta a fost postată pe site-ul
municipalităţii, iar timişorenii i-au
putut vota pe cei pe care îi consideră
potriviţi pentru Aleea
Personalităţilor
. În cinci
săptămâni, au votat 2.363 de persoane,
iar cetăţenii au propus primăriei
încă 50 de nume reprezentative pentru urbe,
fiind organizată şi o dezbatere publică
pe această temă. Din cele peste o sută
de personalităţi au fost alese 51, printre
care îi amintim pe: Augustin Pacha, Traian Vuia,
Ernest Neumann, Claudius Florimund Mercy, Carol Robert
de Anjou, Stan Vidrighin, Carol Telbisz, Laszlo
Szekely, Eugeniu de Savoia, Sabin V. Drăgoi,
Corneliu Baba, Ioan de Hunedoara, Adam Muller
Guttenbrunn, Virgil Economu şi Sever Bocu.
Realizarea propriu-zisă a Aleii
Personalităţilor
va începe
anul acesta, în anii următori urmând
să se amplaseze noi busturi. Aleşii locali
vor avea ultimul cuvânt de spus.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor