Parcări pe… gazon

15Comentarii
Parcări pe… gazon
TIMIŞOARA. Proiecte măreţe! Sute de timişoreni ar putea parca, în câteva luni, pe spaţiul verde, fără să fie amendaţi de Poliţia Comunitară. Este vorba despre cel mai nou proiect al Primăriei, care vrea să amenajeze parcări ecologice. Asta, probabil, şi pentru că din modelul vechi s-au construit deja destule. Video 

Potrivit viceprimarului Adrian Orza, parcările ecologice vor fi amenajate pe scuarurile dintre blocuri şi vor fi la fel de rezistente precum cele din beton, chiar dacă la amenajarea lor se va folosi pietriş, nisip, pământ şi iarbă. În fapt este vorba de dale de piatră perforate prin care va creşte nestingherită iarba. „Aceste parcări rezistă la o greutate de 40 de tone pe metrul pătrat şi au mai multe avantaje. Reduc temperatura la nivelul solului, pentru că asfaltul se încinge, şi scurgerile pluviale”, a precizat Orza.

În plus, locatarii nu trebuie să plătească nicio taxă, pentru că locurile de parcare nu vor fi administrate de Telpark. Prin acest sistem, se vor crea 300 de noi locuri de parcare, în condiţiile în care în oraş circulă peste 100.000 de maşini, la care se adaugă cele înmatriculate în alte localităţi, dar şi cele aflate în trecere, pentru că nu există şosea de centură. „Parcările verzi” vor presupune plantarea a aproximativ 800 de arbori şi a peste 2.000 de metri liniari de gard viu.

Deocamdată, însă, nimeni nu are habar cât vor costa aceste parcări, dar Orza dă asigurări că preţul lor nu va fi mai decât al celor tradiţionale, care se topesc pur şi simplu când e caniculă. „Urmează să se voteze bugetul, iar lucrările ar putea începe la primăvară. Aşteptăm propuneri de zone de la asociaţiile de locatari”, a mai adăugat Orza.

Locaţiile unde se vor amenaja parcările ecologice

Zona Calea Şagului – în careul de blocuri cuprins între străzile Mureş nr. 2, Hărniciei nr. 4 şi Intrarea Plantelor nr. 1, 2;
Zona Spitalul Judeţean – în careul cuprins pe Bv. Dr. Iosif Bulbuca nr. 145-147 şi Str. Dr. Ioan Mureşan;
Zona Dorobanţilor – în careul cuprins pe Str. Lalelelor bl. E 11, str G. Bacovia bl. E. 10 şi Calea Dorobanţilor bl. E 5;
Zona Circumvalaţiunii – Str. Salciei nr. 2;
Zona Şt. O. Iosif – în careul cuprins pe Str. Ştefan cel Mare bl. 11, 12, 13, Str. Soarelui nr. 1-3, Str. Şt. O. Iosif bl. 8, 9, 10, 11;
Pe Strada Zarand nr. 1, 3, 5, 7;
Pe Strada Musicescu nr. 4-6.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor