Parcari ecologice in noroaie la Timisoara

De A. Strugariu
8Comentarii
Parcari ecologice in noroaie la Timisoara
Parcari ecologice in noroaie la Timisoara
Chiar dacă actuala conducere a Primăriei Timişoara a decis să nu mai realizeze parcări ecologice, multe dintre cele existente la ora actuală în oraş, o moştenire a fostei administraţii Ciuhandu, arată într-o stare deplorabilă. Timişorenii au ajuns de fapt să-şi parcheze maşinile în noroaie.

Un astfel de caz, al unei parcări ecologice amenajate pe strada Luminiţa Boţoc, în zona Lipovei, ne-a fost semnalat de consilierul local Ştefan Sandu, care la rândul său a fost sesizat despre această situaţie de către locuitorii din zonă care s-au săturat de noroaie.

„Parcarea ecologică de pe strada Luminiţa Boţoc a fost inaugurată anul trecut în vară, prin august, din ce mi-au spus cetăţenii. Au fost mari probleme pentru că acele dale s-au afundat în pământ şi a rămas noroi. În urma sesizărilor, recent au început lucrările de refacere, s-au scos dalele şi muncitorii au reînceput să le pună, dar a ieşit din nou noroiul şi este la fel ca înainte. Sunt de fapt nişte grilaje de plastic ce s-au afundat în pământ. Teoretic ele ar trebui să fie puse pe pământ şi prin golurile alea să crească iarba, dar se pare că nu ţine. Aceste parcări trebuie refăcute de la zero cu altă soluţie. Cei de la primărie ar trebui să ia legătura cu constructorul şi cu proiectantul să vadă la ce altă soluţie tehnică pot apela, pentru că ceea ce s-a făcut nu este în regulă. Este clar că trebuie înlocuită soluţia tehnică, vorbim despre o parcare dată în folosinţă acum nici un an şi refăcută. Dacă nu ţin sunt bani aruncaţi… O doamnă din zonă mi-a spus că în proiect ar fi trebuit să fie şi arbori şi arbuşti, să fie amenajată şi zona de lângă, dar nu există nimic plantat acolo…”, a constatat, la faţa locului, consilierul local.

Actualul primar Nicolae Robu a anunţat, în toamna anului trecut, că în oraş nu vor mai fie realizate parcări ecologice.

„Soluţia aceasta numită parcare ecologică nu este una bună. Am constatat că după un timp dalele se mişcă şi apare noroi, sunt incomode, mai ales pentru doamne sunt cumplite, am primit şi sesizări. Ele arată bine când apar, când sunt noi şi când dă vegetaţia. În realitate nu sunt o soluţie. Noi am luat decizia să nu mai construim astfel de parcări”, declara Robu la vremea respectivă.

Între timp au apărut semne de întrebare şi legate de contractul încheiat de primărie cu firma Cruzeiros pentru amenajarea acestor parcări ecologice, mai exact legate de termenul de garanţie oferit de societate atunci când s-a prezentat la licitaţie şi cel trecut apoi în contract. Din spusele viceprimarului Traian Stoia, care a luat la verificat contractul, s-a ajuns de la o garanţie de 15 ani la una de… minumum 2 ani. Aşa se face că multe parcări ecologice nici nu mai sunt în garanţie la ora actuală.

În Timişoara au fost realizate câteva zeci de astfel de parcări în timpul ultimului mandat al primarului Gheorghe Ciuhandu.

 Nu se mai fac parcari ecologice in Timisoara, primaria vrea parcari pe verticala!



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor