Parc industrial scos la vanzare

De Simona Butaru
Reactualizat la:
Parc industrial scos la vanzare
Parcul industrial Cefin din Arad a fost scos la vânzare pentru datorii de 26 milioane de euro.

Arad. Nu o duc bine investitorii în Arad. Cel puţin nu toţi. Iar băncile care i-au împrumutat nu au uitat defel acest fapt. Acum bunurile lor sunt scoase la vânzare chiar şi atunci când e vorba de parcuri industriale.

Parcul industrial construit în anul 2011 de grupul italian Cefin la Arad a fost, de pildă, scos la vânzare prin negociere directă de către administratorul judiciar al dezvoltatorului, potrivit Mediafax. Firma a intrat în insolvenţă anul trecut pentru datorii de 114 milioane lei (26 milioane euro), majoritatea – aproximativ 60% – către Volksbank.

Administratorul judiciar, firma BDO Business Restructuring, vrea acum să vândă cele 8 module ale parcului industrial, cu o suprafaţă totală de 44.400 metri pătraţi plus 2.600 de metri pătraţi spaţii de birouri, precum şi o clădire de trei etaje nefinalizată şi o platformă betonată cu destinaţia parcare şi cale de acces, în suprafaţă de 27.400 metri pătraţi. Ofertele sunt aşteptate până în 25 iunie.

Primăria a cerut insolvenţa

Potrivit Mediafax, activele au fost în portofoliul companiei Cefin Real Estate Asset Management, divizia de dezvoltare imobiliară a grupului italian Cefin, în timp ce terenul pe care grupul îl deţine la Arad este în proprietatea firmei Cefin Logistic Park Arad, care a intrat de asemenea în insolvenţă în acest an, la cererea Primăriei Arad. Parcul se află situat în sudul oraşului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor