Papa critică Islamul

Papa Benedict
Papa Benedict
Papa Benedict al XVI-lea respectă islamul, dar respinge motivaţiile religioase ale violenţei, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Declaraţia a venit ca reacţie la valul de emoţie provocat în lumea musulmană de o predică a suveranului pontif rostită joi în faţa unor cercetători şi profesori la Universitatea din Regensbutg, cu prilejul vizitei sale în Germania.

Sfântul Părinte a citat scrierile unui împăratul bizantin din secolul al XIV-lea, Manuel al II-lea Paleologul, potrivit căruia Mahommed, profetul Islamului a făcut doar rău deoarece a predicat răspândirea credinţei prin foc şi sabie. Suveranul pontif s-a referit de mai multe ori la termenul de jihad – război sfânt – şi a declarat că violenţa este incompatibilă cu natura lui Dumnezeu şi a sufletului.

Acester declaraţii au provocat reacţii de nemulţimire şi proteste în lumea musulmană. Un responsabil religios turc a calificat afirmaţiile suveranului pontif drept extrem de regretabile şi a cerut repunerea în cauză a viitoarei vizite a acestuia în Germania. De asemenea, numeroşi erudiţi musulmani au exprimat nedumeriri faţă de ceea ce ei au numit drept o judecată negativă a papei faţă de Islam.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !