Pantilimon, revelaţia fotbalului timişorean

3Comentarii
Costel Pantilimon
Costel Pantilimon
TIMIŞOARA – Costel Pantilimon este noua stea a fotbalului timişorean. Portarul de doar 19 ani a făcut ca lipsa dintre buturi a lui Marius Popa să fie uitată. În ultimele trei partide, una în sferturile de finală ale Cupei României Timişoreana şi două în campionat, Pantilimon nu a încasat niciun gol de la adversarii timişorenilor.

Pantilimon este şi liderul Naţionalei României de tineret, fiind chiar căpitanul echipei pregătită de Emil Săndoi. Portarul timişorean a fost adus la Poli de la Aerostar Bacău, unde s-a pregătit o vreme alături de Costel Câmpeanu, fost portar la Gloria Bistriţa.

Cristian Zimermann, cel de-al treilea portar din lotul timişorenilor, a fost, la fel ca şi Pantilimon, internaţional de tineret. Forma bună a puştiului din Moldova l-a scos însă pe acesta din cărţi, deşi era al doilea portar după Marius Popa.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor