Pakistanezi prinsi de politistii de frontiera imediat dupa ce au intrat ilegal in Romania

De Raoul Jurchela
Pakistanezi prinsi de politistii de frontiera imediat dupa ce au intrat ilegal in Romania
© Foto: arhiva
Dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru șapte cetățeni pakistanezi, în apropiere de Jimbolia. Ei sunt cercetați de polițiștii de frontieră după ce au fost prinși că au intrat ilegal în România, pe fâșia verde.

Migranții au fost depistați vineri dimineață în jurul orei opt de un echipaj care executa o misiune de supraveghere. Pe direcția Jimbolia, polițiștii i-au observat pe pakistanezi în timp ce se deplasau pe jos pe lângă calea ferată dinspre Serbia spre România.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 ani, care nu deţineau documente asupra lor. Bărbaţii au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe, pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, transmit oamenii legii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase