Pakistan. Partidul preşedintelui Musharraf a pierdut alegerile legislative

Pakistan. Partidul preşedintelui Musharraf a pierdut alegerile legislative
Partidul aflat la putere în Pakistan se pregăteşte pentru o înfrângere usturătoare, în urma alegerilor legislative de luni. 

Rezultatele oficiale sunt aşteptate doar în cursul zilei de marţi, dar formaţiunea preşedintelui Pervez Muşarraf a recunoscut deja victoria opoziţiei. Primele rezultate parţiale i-au scos în stradă pe adepţii marilor partide de opoziţie, conduse de fostul premier Nawaz Şarif şi de moştenitorii lui Benazir Bhutto, asasinată la sfârşitul anului trecut.

Din 125 de mandate atribuite până acum, partidul lui Şarif a obţinut, potrivit televiziunii, 50, formaţiunea doamnei Bhutto – 39 iar partidul preşedintelui Muşarraf – doar 18. Militanţii opoziţiei au uitat de violenţele din campania electorală şi au sărbătorit cu entuziasm victoria. Într-una din circumscripţii, manifestanţii s-au înverşunat împotriva unei biciclete, semnul electoral al candidatului învins.

În acest timp, aliaţii preşedintelui recunosc că sunt în stare de şoc. Înaintea scrutinului, Muşarraf afirma că va accepta orice rezultat şi va colabora cu cei ce vor ieşi învingători. Viitorul politic al preşedintelui este totuşi incert: opoziţia a contestat alegerea sa de către fostul parlament şi îl poate destitui dacă va întruni o majoritate de două treimi în noul legislativ.

Alegerile au avut loc după mai multe luni de tulburări politice şi confruntări violente. Campania electorală s-a încheiat, sâmbătă, cu un atentat sinucigaş devastator în care au pierit 47 de oameni. Stabilitatea Pakistanului, singura ţară islamică deţinătoare de arme nucleare, este ameninţată de ofensiva fundamentaliştilor islamici aliaţi cu reţeaua al-Qaida, ai cărei lideri sunt refugiaţi pe teritoriul său.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !