Pakistan: 100 de militanţi islamişti ucişi

Pakistan: 100 de militanţi islamişti ucişi
Pakistanul luptă cu toate armele împotriva terorismului. Cel puţin 100 de militanţi pro-talibani şi ai reţelei teroriste al-Qaida au fost ucişi în confruntările din ultimele trei zile din regiunea tribală din nord-vestul Pakistanului.

Un general pakistanez a anunţat ieri că armata a preluat controlul asupra localităţii Miran Shah, unde autorităţile au impus restricţii de circulaţie.

Conflictul dintre forţele pakistaneze şi rebeli s-a aprins la mijlocul săptămânii trecute, când 40 de militanţi islamişti au fost ucişi în tabăra de antrenament de la Sadgai. Acţiunea armatei pakistaneze s-a derulat în acelaşi timp cu prima vizită oficială a preşedintelui american George W. Bush, la Islamabad. Pentru a răzbuna moartea colegilor, sute de militanţi au atacat sâmbătă poziţiile pakistaneze în localitatea Miran Shah şi în împrejurimi.
Potrivit oficialilor pakistanezi cel puţin 19 combatanţi au fost ucişi într-un schimb de focuri intens, ieri. Clerici locali încercă să medieze un armistiţiu între cele două părţi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !