Practic, clasele tehnice din școlile duale vor pregăti exact specialiștii de care au nevoie companiile prezente în zonă. Modelul german adoptat de autoritățile locale presupune și doi sau trei ani de practică în cadrul firmelor, în paralel cu teoria predată în școală.
„Noi am simțit că pentru a dezvolta Timișoara este nevoie nu numai de absolvenți de facultate, ci și de foarte buni meseriași. Aceștia sunt la fel de importanți pentru o companie cum sunt și cei cu studii superioare. Primăria sprijină acest proiect nu numai prin semnarea acestui pact, cât și prin alocarea banilor necesari pentru o cât mai bună dotare a laboratoarelor și atelierelor școlilor formatoare de meseriași. La Colegiul Ferdinand vom face și o supraînălțare a unui corp de clădire pentru a crea noi spații de învățământ, astfel încât să putem pregăti un număr cât mai mare de meseriași. Este important de subliniat că și companiile din Clubul Oamenilor de Afaceri vorbitori de Limba Germană au sprijinit dotarea atelierelor și laboratoarelor și vor continua să sprijine și mai mult de acum încolo”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Cum acționează companiile
Firmele care au nevoie de forță de muncă își aleg elevii din zonă (începând cu vârsta de 15 ani) conform nevoilor interne. Se semnează un contract de educație, cu acordul părinților, cu o durată de doi sau trei ani, care include o bursă și premii acordate în funcție de performanțele ucenicului.
„Acești elevi vor face cât mai multă practică, astfel încât să poată intra cât mai rapid pe piața muncii. În școala noastră urmează să se formeze o clasă de personal administrativ, deoarece companiile germane au nevoie de asemenea specialiști. Să sperăm că se vor înscrie elevi, pentru că proiectul a început destul de târziu. Așteptăm însă să funcționeze adevăratul proiect numit „Școala Duală”, întrucât actualul pilot este școala profesională normală care se realizează după un curriculum clasic”, a precizat Liviu Groapă, directorul Colegiului Tehnic „Ion I. C. Brătianu” din Timișoara.
„Școala profesională duală m-a impresionat din urmă cu mulți ani. Ea include pregătirea teoretică făcută în școala profesională și pregătirea practică făcută în centre de formare profesională. Cred că este mai potrivită decât vechea școală profesională”, a completat Cornel Petroman, inspector școlar general al județului Timiș.
Pe termen lung, rezultatele așteptate în urma dezvoltării educației duale sunt crearea unei alternative atractive pentru tineri față de cariera academică, satisfacerea nevoii firmelor de forță calificată de muncă, modernizarea școlilor și obținerea de performanță din partea acestora, precum și transformarea regiunii într-una cât mai atractivă pentru investitori.
„Modelul vine din țări precum Germania, Austria sau Elveția, acolo unde există de sute de ani. Succesul lui este indicat de ratele foarte scăzute ale șomajului în aceste state. La noi, oamenii fac carieră și fără facultate. Am membri de familie și prieteni care nu au făcut facultăți, urmând pregătirea tehnică, iar acum sunt la conducerea unor firme, departamente, fac parte din consilii locale, sunt oameni realizați și văzuți bine în societate. În acest moment, proiectul pilot conține trei clase care încep în această toamnă. La Colegiul Ferdinand avem 50 de locuri de electricieni și electricieni-mecanici, iar la Colegiul Brătianu avem o specializare care nu exista, de tehnician expert în administrație, cu încă aproape 30 de locuri”, a explicat Peter Hochmuth, președintele Asociației „Clubul Economic German Banat”, aflată sub steagul Clubului Oamenilor de Afaceri vorbitori de Limba Germană.
Sistemul Scoala Duala, introdus de firmele germane in Timisoara, va fi implementat in doua noi licee
Citiți principiile noastre de moderare aici!