Pacienţii vor primi înapoi banii pe medicamente

Pacienţii vor primi înapoi banii pe medicamente
Timişoara – Spitalele sunt obligate să despăgubească pacienţii trimişi de medici la farmacie în vederea procurării anumitor medicamente, în timp ce sunt internaţi în spital.

Asta pentru că aceste sume sunt decontate de Casele de Asigurări de Sănătate instituţiilor sanitare.
Potrivit unui ordin emis de Ministerul Sănătăţii, această rambursare se va face la cererea pacientului, care trebuie să prezinte chitanţele de la farmacia de unde a cumpărat respectivele medicamente sau materiale sanitare. „Exact aşa se va întâmpla şi la noi. Ei vor face o cerere, iar noi vom deconta sumele cheltuite. Aşteptăm însă ca legea să apară în Monitorul Oficial, proces care se pare că va mai dura câteva zile”, a spus Avram Jecu, managerul Spitalului Clinic Judeţean Timiş. Înapoierea banilor reprezintă o obligaţie a spitalelor şi se face din fondurile acestora, iar Casele de Asigurări plătesc unităţilor sanitare sumele cheltuite cu pacienţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor