Pacienţii medicilor de familie, transformaţi în afacere

4Comentarii
Pacienţii medicilor de familie, transformaţi în afacere

Pacienţii pasaţi între medicii de familie
au devenit o adevărată afacere. Legea le permite
medicilor să-şi cedeze listele cu pacienţi
fără a avea obligaţia de a-i şi
anunţa.

În spatele uşilor închise însă,
medicii pun şi-un preţ pe capul pacienţilor,
câţiva euro pentru un bolnav sau chiar zece mii
pentru întreaga listă. Avantajele sunt de ambele
părţi – medicul care şi-a găsit un loc
de muncă mai profitabil pleacă de la cabinet cu
nişte bani în buzunar. Celălalt nu-şi
mai bate capul să găsescă pacienţi.
Legea permite medicilor să renunţe la
pacienţi săi fără a-i informa. Singura
obligaţie a doctorului este să notifice Casa
Naţională de Asigurări de
Sănătate. Chiar dacă nu este recunoscut
oficial, transferul listelor de pacienţi se face
contra cost Pe internet, preţul variază de la
patru mii la peste zece mii de euro, pentru liste de la 600
la 1.500 de pacienţi. Potrivit Casei de Asigurări
de Sănătate, venitul lunar mediu al unui cabinet
este 2.300 de euro, iar tariful plătit de Casă
medicului, pentru fiecare pacient, este de 10 euro.

Taguri: , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor