(P) Echipa de campanie a USR Timis: Uniunea Salvati Romania le poate reda romanilor speranta intr-o Romanie mai buna, condusa de oameni cinstiti si onesti

(P) Echipa de campanie a USR Timis: Uniunea Salvati Romania le poate reda romanilor speranta intr-o Romanie mai buna, condusa de oameni cinstiti si onesti
ADVERTORIAL. Multă muncă, entuziasm și dedicare, investite toate în sprijinul crezurilor noastre și a convingerii că, susținând împreună valorile în care credem, vom contribui, fiecare dintre noi în parte, la schimbarea în bine a României. Acesta a fost mesajul principal pe care am căutat să îl facem cunoscut în rândul timișenilor. Și spiritul USR, susținut de convingerea că această mișcare a noastră, născută din nevoia de a pune capăt corupției și demagogiei ce au infestat actuala clasă politică, este pentru România o șansă de a aspira către o stare de normalitate.


La finalul acestei campanii electorale am consemnat pentru aceia care doresc să ne cunoască mai bine câteva gânduri și impresii ale unei părți dintre membrii echipei de campanie a USR Timiș. Cu unii dintre dumneavoastră, cititorii de acum, am reușit, poate, să ne cunoaștem, în perioada în care ne-am aflat în aceste ultime câteva luni în stradă. Mai întâi pentru a strânge semnăturile necesare participării USR la alegerile parlamentare și apoi pentru a le fi alături candidaților noștri în cele patru săptămâni de campanie electorală.

Și aflați acum în pragul primului nostru moment oficial de bilanț, am realizat, printre altele, un lucru ce poate părea neînsemnat, dar care spune multe despre spiritul USR și despre acel suflu al unor generații din care facem parte și care au decis acum să își ia în propriile mâini responsabilitatea de a schimba, implicându-se, fața lumii în care trăim. Am realizat, așadar, că echipa noastră de campanie are o medie de vârstă de 33 de ani!
Și pentru că ne-am dorit să trimitem în Parlament oameni care să facă acolo un alt fel de politică, ne-am propus să facem, deopotrivă, și o campanie electorală altfel. Așa încât acum, aproape de final, o parte din echipa de campanie a USR Timiș se înfățișează în fața dumneavoastră, pentru a vă împărtăși, cu emoție, motivele care ne-au determinat să ne implicăm în Uniunea Salvați România, cum am perceput această primă experiență de campanie din viața noastră și care sunt rațiunile care ne vor determina să mergem duminică, 11 decembrie, la vot.

„Am văzut în USR o speranță și o dovadă că politica se poate face și altfel: într-un mod onest, cinstit și cu bun simț”
Vlad – Ioan Șendroiu (20 ani, student, coordonare –echipa de IT și relații cu publicul):
„În decursul ultimelor luni, foarte mulți prieteni m-au întrebat de ce am decis să mă implic în USR și de ce cred eu că USR ar fi altfel decât celelalte partide.
Implicarea mea în Uniunea Salvați România a venit oarecum natural, pentru că am văzut în USR o speranță și o dovadă că politica se poate face și altfel: într-un mod onest, cinstit și cu bun simț. Am cunoscut aici oameni cu realizări notabile în urmă, oameni inteligenți și hotărâți să pună umărul pentru a construi o Românie mai bună. Și datorită acestor oameni am dobândit dorința și energia necesare pentru a mă dedica acestui proiect.
Această campanie electorală a fost pentru mine o perioadă pe cât de obositoare, pe atât de interesantă. Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că a fost și prima experiență din viața mea a unei campanii electorale, căreia i-am resimțit la cote maxime tensiunea și încărcătura emoțională, alături de colegii mei din USR Timiș.
O mare parte din ajutorul meu a mers înspre zona de promovare online a mesajului USR, prin administrarea paginilor de Facebook. Mărturisesc că m-a impresionat puternic numărul uriaș de mesaje pe care le-am primit prin intermediul rețelelor de socializare. Foarte mulți români își pun speranțele în noi, iar acest lucru ne bucură, pe de o parte, dar ne și responsabilizează, pe de altă parte. Fiindcă va trebui, după alegeri, să le demonstrăm tuturor acestor oameni care au investit în noi așteptări și speranțe că am meritat încrederea oferită!
Un sentiment nou pentru mine a fost și experiența pe care am trăit-o în stradă, în perioada campaniei de strângere de semnături, dar și în perioada campaniei electorale. Pentru că în stradă am avut ocazia să mă întâlnesc și să vorbesc cu sute de oameni, fiecare cu greutățile și cu problemele proprii. Mulți dintre ei aproape că și-au pierdut speranța într-o Românie mai bună, după ce ani întregi, campanie după campanie, politicienii au venit cu aceleași mesaje, cu aceleași promisiuni, dar cu foarte puține realizări.
Eu cred că noi le putem reda românilor speranța într-o Românie mai bună, condusă de oameni cinstiți și onești! De asta îndemnul meu adresat tuturor prietenilor și colegilor mei, dar și celor mulți care cred în noi și pe care nu am apucat să îi cunoaștem personal în aceste ultime luni, este să mergem în 11 decembrie în număr cât mai mare la vot !
Cred că România poate fi schimbată ! Și acum știu sigur un lucru: #amcucine! »

« Prea puțini politicieni au coborât de-a lungul acestor ani între oamenii simpli numai pentru a vorbi cu ei și pentru a le asculta păsurile »
Ovidiu Merean (29 ani, inginer software, membru în echipa de teren) :
„De un lucru foarte important mi-am dat seama în lunile acestea în care m-am implicat în munca de teren a echipei USR Timiș: că oamenii sunt nevorbiți, pentru că politicienii noștri nu au deloc deprinderea de a-i asculta. E adevărat, poate, și faptul că noi, cetățenii, încă nu avem imboldul de a ne face vocea cunoscută. Însă la fel de adevărat este și că prea puțini politicieni au coborât de-a lungul acestor ani între oamenii simpli numai pentru a vorbi cu ei, pentru a-i întreba ce fac, cum le merge și, mai ales, pentru a le asculta păsurile. Vocea oamenilor nu a fost ascultată în România și de aceea cred că oricine va vrea să schimbe ceva în țara asta va trebui să rămână conectat la realitățile ei. »

„Sunt momente în care vezi în oameni cum parcă își doresc să spere și să creadă că ceva se poate schimba”
Dan Resitnec ( 30 ani, membru în echipa de teren):
“Luna care a trecut a fost o lună de campanie obositoare, dar nu pot să nu simt că ea mi-a adus o formă de împlinire sufletească. Am avut în această lună ocazia să îmi redescopăr orașul, să cutreier județul mai mult ca niciodată și să întâlnesc tot felul de oameni.
Este dezolant să vezi sate părăsite și orășele în care într-o zi frumoasă de weekend nu vezi aproape pe nimeni pe stradă, în centru. Iar de la puținele persoane cu care poți închega o conversație, afli că mulți dintre concetățenii lor sunt la muncă în străinătate ori în vizită la rude. E dezolant să vezi dezinteresul oamenilor, și în special al celor tineri, în momentul în care aud: partid, alegeri, vot. Oamenii nu mai au încredere, au suferit prea multe dezamăgiri de-a lungul timpului, iar rezultatul este această lehamite față de tot ceea ce înseamnă politica.
În această perioadă am avut ocazia să stau de vorbă cu oameni diverși. De multe ori, de la reacția inițială: “Lăsați-mă în pace, toți sunteți la fel!”, s-a întâmplat ca interlocutorii mei să devină interesați, atunci când au auzit că le vorbesc despre un partid nou. Sunt incredibil de emoționante astfel de situații în care unii oameni ajung să își deschidă sufletul în fața ta, un necunoscut. Și încep să se descarce de tot ce îi apasă, în fața unui om la fel ca ei, pe care l-au cunoscut cu 10 minute în urmă. Îți dai atunci seama că mulți dintre ei își doresc doar să fie ascultați, să fie băgați în seamă și problemele lor să fie cunoscute de aceia care au puterea de a le rezolva. Acestea sunt momente în care vezi în oameni cum parcă își doresc să spere și să creadă că ceva se poate schimba.”

„Oamenii au rezonat cu mesajul nostru de schimbare a acestei clase politice care de aproape trei decenii parazitează societatea românească”
Raoul Trifan (31 ani, IT project manager, coordonare – strategie și echipă de campanie):
„Ce pot să spun clar despre campania aceasta este că m-a ajutat să mă conving că idealul în viață nu este să pleci undeva în Vest, pe un salariu mare. Am învățat multe despre mine. Am învățat, de pildă, că, deși nu sunt deloc naționalist, sunt un patriot convins. Nu pot să plec și să-mi las concetățenii, prietenii și familia pradă acestor lupi îmbrăcați în piei de oaie care la noi se erijează în “politicieni” sau în “oameni de afaceri”. Iar dacă oamenii competenți și onești nu fac nimic pentru a se opune felului în care au fost făcute până acum lucrurile în țara noastră, atunci cei lipsiți de scrupule vor fi liberi și de-acum încolo să facă tot ce vor și să ne exploateze pe fiecare dintre noi doar pentru câștigul lor personal. Lucrul care m-a frapat cel mai tare dintre toate a fost probabil felul în care am fost întâmpinați prin satele si orașele mici din Timiș. Mă așteptam să fim priviți circumspect și fără încredere, însă realitatea a fost cât se poate de diferită…Nu de puține ori, oamenii ne-au vorbit cu căldură și speranță și au rezonat cu mesajul nostru de schimbare a acestei clase politice care de aproape trei decenii parazitează societatea românească. Iar modul acesta de a gândi, foarte apropiat de ceea ce ne propunem noi, mi-a dat speranță și a reușit de fiecare dată să mă încarce de energie pentru următoarea zi. Speranța mea și, de fapt, speranța noastră de acum este că am reușit să ducem mesajul nostru la îndeajuns de mulți oameni, așa încât el să aibă puterea să genereze schimbarea. Un rezultat bun pe 11 decembrie, la urne, ar fi o confirmare a speranțelor noastre și o primă izbândă, făurită cu o echipa minimală de oameni animați de crezuri puternice, de valori și idealuri comune, dar care nu au mai fost implicați într-o campanie electorală niciodată până acum.”

Ceea ce ați citit mai sus sunt rânduri care exprimă gândurile unei părți doar din echipa de campanie a USR Timiș. Echipa completă, însă, nu este cu mult mai numeroasă.
Uniunea Salvați România nu a avut șansa de a dispune de timp îndelungat pentru a-și construi un aparat organizatoric de partid foarte bine închegat. Până mai acum trei luni, cei mai mulți dintre membrii echipei am fost doar niște simpli cetățeni care se uitau la politicieni la televizor. Și niciunul dintre noi nu se gândea că peste nici jumătate de an va ajunge să își dedice fiecare minut liber unui singur țel: acela de a trimite în Parlamentul României niște oameni onești și competenți, care să reprezinte corect interesele cetățenilor. Adică ale celor care votează, și nu ale partidelor și clientelei de partid. Din nefericire pentru noi, de prea multă vreme încoace în România democrația reprezentativă a avut o formă hidoasă, denaturată de deceniile de nepăsare și de lipsa de implicare a elitelor și a oamenilor de rând. Iar migrația masivă la care românii au fost constrânși de realitățile economice critice nu a făcut decât să exacerbeze această stare de fapt. După 26 de ani, a venit momentul să ne implicăm. A venit momentul să decidem că trebuie să rămânem aici și să ajutăm la construcția României. Să nu ne abandonăm familiile în căutarea unei vieți mai bune peste hotare. Și fiecare îndemn al părinților și bunicilor noștri să plecăm și să nu mai privim înapoi, fiecare acuză nefondată cum că reprezentăm interese oculte sau străine, fiecare reproș, dar și fiecare încurajare pe care le-am primit pe stradă nu au făcut decât să ne îndârjească și mai tare. Să ne convingă că, atunci când am ales să ne implicăm, am ales calea cea bună. Și că, mai mult ca oricând, este nevoie de noi aici!

Pe 11 decembrie, dragi concetățeni, ieșiți la vot și convingeți-vă prietenii și familia să facă și ei la fel.
Pentru că acum, în sfârșit, aveți cu cine!