O(Z)N la Masloc?

30Comentarii
O(Z)N la Masloc?
„Ne-aţi văzut OZN-ul?” cu un astfel de „răspuns” te întâmpină unii dintre localnicii din Maşloc, atunci când îi întrebi cam ce-ar fi de vizitat prin localitatea lor. Obiectul despre care vorbesc oamenii nu este unul zburător, însă destul de neidentificat, pentru că mai multe detalii în afară de faptul că există, nu îţi poate oferi nimeni.

La numai 300 de m, la est de Maşloc,  trei cercuri concentrice stau mărturie unei istorii demult apuse, iar în prezent constituie locul preferat de joacă al copiilor din sat şi păşunea unor turme de oi . În ciuda acestui fapt, locul se conservă peste ani. Iarba şi vegetaţia care îmbracă cele trei  ridicături concentrice de pământ sunt de un verde mai intens decât al împrejurimilor. Sătenii îi spun „Valul turcului” şi sunt dispuşi să ţi-l prezinte, chiar dacă despre apariţia acestor forme ciudate nu ştiu să spună prea multe. Poate doar faptul că nici până acum nu s-au făcut săpături acolo.

Obiectivul a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Timiş, la categoria sit arheologic, încadrat în grupa valorică B, respectiv cea a monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local, sub denumirea de Şanţul turcilor – Cetatea medievală de pământ de la Maşloc. Istoria menţionează că în secolele XVI-XVII Maşlocul s-a aflat  sub ocupaţie turcească, iar aşezarea Remethe (Remetea Mică) a fost distrusă de către aceştia. Cercetările în zonă au fost prea firave ca să putem spune mai multe despre aceasta.

Enigma nu se termină aici. La o distanţă de aproximativ 1 km de această construcţie, dar legată totuşi parcă de ea printr-un posibil canal, vizibil marcat ca o ridicătură de pământ, se află o fântână. Amplasată pe terenul fostului IAS din comună aceasta păstrează în adâncime temelia de cărămidă, conservată perfect. La suprafaţa solului fântâna are o gură de beton, înaltă de 40 de cm. Tot de la săteni am aflat că în interior, pe unul dintre pereţii de cărămidă ai fântânii, ar exista un grilaj de fier, închis cu un lacăt mare.

Deşi construcţia este una foarte ciudată şi ar putea să reprezinte un sit arheologic important, autorităţile nu au efectuat săpături pentru a vedea ce se ascunde in spatele zonei numite de săteni “Valul turcului”…



30Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor