Ovidiu Petre a semnat cu ACS Poli pe doi ani si jumatate

De M. Hoster
5Comentarii
Ovidiu Petre a semnat cu ACS Poli
Ovidiu Petre a semnat cu ACS Poli
Visul lui Valentin Velcea de a-l avea alături pe Ovidiu Petre a devenit realitate. Mijlocaşul a decis în sfârşit să pună capăt telenovelei de mai mult de jumătate de an şi să semneze cu ACS Poli Timişoara. Acordul său este valabil timp de doi ani şi jumătate.

“S-a terminat telenovela”, a admis chiar personajul principal, Ovidiu Petre. “Sunt fericit, este finalul pe care mi l-am dorit. Vreau să mulţumesc clubului pentru că a avut răbdare cu mine. Acum trebuie să demonstrez că a meritat”, a declarat, marţi dimineaţa, Ovidiu Petre.

Noul său antrenor principal, Vali Velcea, consideră că Petre va ajuta Timişoara să ajungă acolo unde-i este locul, adică în prima ligă. “La final e bine că avem un asemenea jucător alături de noi. Sper că ne va ajuta la atingerea obiectivului”, a declarat Velcea.

Acordul lui Ovidiu Petre cu ACS Poli este valabil timp de doi ani şi jumătate. Ultimul sosit în curtea clubului alb-negru spune că Timişoara nu a fost sub nicio formă o ultimă opţiune şi că nu s-a înscris în acest proiect pentru a rămâne în liga secundă. El a admis că a discutat şi cu alte formaţii de primă ligă, în plus spune că în vară nu credea că acest proiect timişorean ar putea avea succes. Probabil că acesta a fost unul dintre motivele pentru care a refuzat atât timp oferta lansată.

Managerul sportiv Călin Rosenblum apreciază că venirea lui Petre va influenţa în bine imaginea clubului: „În sfârșit am reușit să ne întelegem cu Ovidiu. Cred că e o lovitură de imagine pentru clubul nostru. Îl felicit că a venit și-i urez mult succes”.

Telenovela a luat sfarsit. Ovidiu Petre semneaza cu ACS Poli Timisoara

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor